Business Internaţional

Companiile europene vor legi armonizate sau legislatie maghiara

28.03.2005, 00:00 20

Conform unui studiu realizat de Clifford Chance, cea mai mare firma de avocatura din lume, peste 80% din companiile europene ar primi cu bratele deschise o lege armonizata a contractelor comerciale, relateaza Financial Times. Scepticismul domneste insa cu privire la punerea in aplicare a unei astfel de legi.


Doua treimi din companiile intervievate recunosc ca au infruntat obstacole costisitoare pe parcursul tranzactiilor cu societati din alte tari ale Uniunii Europene, in ciuda incercarilor de liberalizare a pietei.


La studiu au luat parte 175 de companii din Marea Britanie, Franta, Germania, Spania, Olanda, Polonia, Italia si Ungaria. Mai mult de un sfert din acestea au declarat ca au fost impiedicate in realizarea unor tranzactii transfrontaliere. Diferentele din domeniul fiscal si de ordin legislativ au declansat cele mai mari dureri de cap, depasind cu mult barierele de limbaj sau culturale.


Un procentaj de 62% din companii au comunicat ca ocolirea acestor obstacole a avut un semnificativ impact financiar asupra rezultatelor. Alti 65% dintre respondenti sunt frustrati de modalitatile diferite in care tarile implementeaza directivele europene.


Totusi, Clifford Chance a specificat ca majoritatea companiilor internationale devin tot mai ingenioase in modalitatile de depasire a acestor obstacole.


Spre exemplu, aproape jumatate din companiile intervievate au ales sa faca uz de legi contractuale din alte tari decat a lor. Legislatia din Marea Britanie se situeaza in topul preferintelor, fiind utilizata de doua ori si jumatate mai mult decat orice alta legislatie. Dar optiunile variaza mult in functie de situatie.


Unele companii au ales sa utilizeze legislatia ceha sau maghiara, de exemplu. Un procentaj de 83% de companii au spus ca ar dori sa aiba posibilitatea utilizarii unei legislatii armonizate, valabila in toate tarile din UE. Dar marea majoritate a specificat ca ar trebui sa aiba optiunea utilizarii legislatiei pe care o prefera, adica aceea a unei tari central-europene.


Raspunul unei companii suna in felul urmator: "Ar fi o imbunatatire a securitatii legale, din moment ce s-ar utiliza o aceeasi lege de fiecare data si ar exista o uniformitate mai mare a legilor. Dar din punctul nostru de vedere acesta este doar un vis si nu cred ca se va implini curand".


Intr-adevar, multi au fost sceptici cu privire la realizarea unei asemenea legi de politicienii implicati in negocierile dintre statele membre. Numai 53% au crezut ca este un proiect realist.


"Complexitatea rezolvarii problemelor fiscale si legale transfrontaliere este in crestere. Nu este de mirare ca aceste companii ar imbratisa o lege europeana a contractelor. Dar dorinta lor nu valoreaza nimic atat timp cat numai jumatate cred ca poate deveni realitate", a concluzionat Stuart Popham, partener la Clifford Chance. stelian.vezentan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO