Business Internaţional

Competitie acerba intre Marks & Spencer si Philip Green

13.09.2004, 00:00 15



Miliardarul britanic Philip Green vrea sa mareasca cu 25 % vanzarile la "British Home Stores (Bhs)", din cauza concurentei dintre compania sa si celelalte lanturi de vanzari cu amanuntul din Marea Britanie, inclusiv grupul Marks&Spencer Plc, relateaza Bloomberg.



Green, care a renuntat sa liciteze 16, 3 miliarde de dolari pentru lantul londonez Marks&Spencer, spune ca cele 162 de magazine pe care le detine isi pot mari profitul de la 360 la 450 de dolari pe metru patrat. Bhs are vanari anuale de peste 880 de milioane lire sterline.



"Aceasta afacere este capabila sa obtina cel putin 450 de dolari pe metru patrat, de unde oportunitatea de a ne mari veniturile cu peste 450 de milioane de dolari", a spus Green la o conferinta de presa a directorilor lantului Bhs. "Este o provocare, acesta este rezultatul pe care ni-l dorim, asa ca trebuie sa ne punem in miscare", a continuat acesta.



Dupa esecul preluarii Marks&Spencer, Green vrea sa castige cat mai mult teren pe piata britanica. Lantul Bhs va avea anul acesta prima campanie publicitara si magazinelor li se va schimba imaginea.



Vanzarile cu amanuntul in Marea Britanie au inregistrat in august cea mai mare scadere din 2003, se spune intr-un studiu facut la Conferinta Britanica de Industrie.



"Ne bucuram sa concuram cu oricine pe piata britanica, si nu ma refer numai la Marks& Spencer", a spus Green la conferinta de presa. "Putem concura la nivel inalt si ma bucur ca putem irita pe oricine".



Green va investi peste 36 de milioane de dolari in modernizarea celor 50 de magazine mari Bhs pana la jumatatea lunii octombrie. El a terminat de curand modernizarea a 18 magazine mici.





Un designer de varf paraseste M&S



Yasmin Yusuf, care s-a alaturat companiei Marks&Spencer plecand de la firma rivala Warehouse, va demisiona din functia de director de creatie la departamentul de imbracaminte de femei, pentru a incepe sa lucreze pe cont propriu.



Plecarea ei reprezinta o lovitura pentru Marks&Spencer, care va trebuie astfel sa se refaca pe piata dupa preluarile facute de magnatul Peter Green.



Pe pozitia lui Yusuf va veni Kate Bostock, fost director de productie la magazinele de imbracaminte Asda George.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO