Business Internaţional

Cresterea dolarului produce tot mai multa ingrijorare in zona euro

05.02.2003, 00:00 63

Deprecierea dolarului fata de euro a devenit o sursa de ingrijorare pentru economia din zona euro, relateaza Wall Street Journal. Daca in urmatoarele luni moneda unica ramane aproape de cursul de 1,10$, sau chiar creste mai mult de atat, producatorii europeni vor fi grav afectati, prin subminarea celei mai importante surse de crestere economica din zona euro, sunt de parere reprezentantii companiilor. Increderea consumatorilor si consumul se afla deja pe un trend descendent in majoritatea tarilor din zona euro.
"Daca dolarul isi continua evolutia in felul acesta, el devine o problema majora pentru industria noastra", a declarat Dieter Klingelnberg, presedinte al producatorului de masini unelte Klingelnberg, din Germania. Problemele de la Klingelnberg nu vin doar din partea Statelor Unite, unde produsele sale industriale devin mai scumpe pe masura ce euro se apreciaza, ci si din Asia, pentru ca multe monede asiatice au o evolutie similara dolarului american. "Aceasta crestere ne afecteaza in lumea intreaga", adauga Dieter Klingelnberg.
Klingelnberg si alte companii declara ca ingrijorarea lor este tot mai mare atata timp cat euro ramane la acest nivel, sau daca creste mai mult. La sfarsitul saptamanii trecute, euro se tranzactiona la cursul de 1,08$, aproape un maxim al ultimilor trei ani, si cu aproximativ 10% mai mare fata de luna noiembrie. Multi economisti si companii se tem ca pe masura ce izbucnirea rasboiului din Irak pare tot mai apropiata, dolarul va continua sa scada.
Actualul curs al euro este "punctul dureros al economiei din zona euro", a declarat Robert Lind, economist european la biroul din Londra al ABN Amro. "Daca euro ajunge la cursul de 1,10$, situatia devine inconfortabila pentru sectorul corporatist european", a mai spus Lind.
Pentru orice evolutie a unei monede exista doua tipuri de aspecte. Impactul negativ vine din faptul ca un euro mai puternic dauneaza exporturilor pentru ca le face sa fie mai scumpe pe pietele straine. Efectul pozitiv este dat de faptul ca un euro mai puternic poate in cele din urma sa stimuleze consumul pentru ca importurile devin mai ieftine, ceea ce micsoreaza presiunea inflatiei si permite Bancii Centrale Europene (BCE) sa reduca rata de referinta a dobanzilor. La inceputul lunii decembrie BCE a redus rata dobanzii cu jumatate de punct procentual insa in general nu a fost prea doritoare sa reduca rata atat de mult cum si-ar fi dorit guvernele si companiile.
Comparand cele doua efecte, este mai importanta o apreciere care poate sa stimuleze consumul prin intermediul unor rate ale dobanzii mai mici, din moment ce consumul constituie aproximativ doua treimi din economia zonei euro, la fel cum se intampla si in Statele Unite. Exporturile in schimb acopera in jur de 8% din produsul intern brut.
Diferenta esentiala intervine in privinta situarii in timp. Exporturile mai scumpe pot sa aiba efect aproape instantaneu, in timp ce efectul reducerii ratei are nevoie de pana la doua trimestre pentru a se face simtit in economie. Efectul evolutiei euro din acest moment ar trebui sa fie in consecinta negativ.
"Daca aprecierea euro va depasi un an de zile, va trebui sa raspundem cu schimbari de structura", spune Enrico D'Onofrio, director financiar la producatorul de motociclete Ducati, care s-a asigurat pentru acest an impotriva aprecierii euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO