Băncile italiene sunt supraîndatorate, suferă de o toxiinfecţie gravă cu credite neperformante şi au fost prinse că şi-au minţit clienţii, oameni de rând, pentru a le lua banii.
The Guardian, o publicaţie din Marea Britanie, crede că problemele ce dospesc fără zgomot în sistemul bancar italian se pot transforma într-un pericol mai mare pentru Europa decât Brexitul sau chiar Grexitul.
Creditele toxice brute – sau „sofferenze”, acele împrumuturi care probabil nu vor fi rambursate niciodată - din portofoliile băncilor italiene au crescut de la 196 miliarde de euro în februarie la 197 miliarde de euro în martie, potrivit Reuters.
Sistemul are credite neperformante, cu întârzieri la plată, de 360 mld. euro. La opt ani de la izbucnirea crizei financiare mondiale, Italia are de luat decizii care „vor influenţa nu doar viitorul sistemului bancar italian, dar şi pe al celui european“, preconizează analiştii băncii Berenberg. Scandalurile, reputaţia pătată, dobânzile negative, rezultatele financiare slabe fac ca în general 2016 să fie un un an dur pentru băncile europene (inclusiv pentru Berenberg, una dintre cele mai vechi bănci germane, dar a cărei reputaţie este afectată de scandalul de evaziune fiscală Panama Papers).
Un indice al acţiunilor unui număr de 600 de bănci europene a scăzut cu 22% de la începutul anului, semn că investitorii se feresc de bănci. Indicele băncilor italiene s-a retras cu 35%. Acţiunile UniCredit, cea mai mare bancă italiană, s-au prăbuşit cu 40%.
Pentru un plan de salvare, Matteo Renzi s-a inspirat din mitologia greacă. Un fond de 4,25 mld. euro creat pentru asistarea financiară a băncilor cu probleme a primit numele Atlante, de la Atlas, zeul condamnat să poarte cerul pe umerii săi. Numele în sine arată munca herculeană a acestuia. Italia are peste 500 de bănci şi mai multe sucursale bancare decât restaurante. Italia este a treia economie ca mărime a zonei euro şi a rămas în urmă cu revenirea economică.
Mediul de afaceri pentru bănci este îngreunat şi de politica monetară a BCE, care a dus dobânzile la cele mai mici niveluri din istorie.
Împrumuturile cu probleme reprezintă 18% din credite, de trei ori media din UE. Spre deosebire de crizele care au lovit Spania şi Irlanda, situaţia nu are drept cauză o febră a creditării pentru doparea unei bule imobiliare, ci neadaptarea la condiţiile dificile de afaceri, accentuate de anemia economiei.
Pentru că a aşteptat prea mult, Italiei îi este greu să copieze soluţia Spaniei, care în 2012 şi-a creat o bancă rea (bad bank) pentru administrarea creditelor imobiliare toxice. Între timp, UE a schimbat regulile privind ajutorul de stat.
„Acum sunt reguli UE mai stricte, în care achiziţiile de credite neperformante de către o entitate publică ar declanşa un <<bail-in oneros>> al creditorilor băncii”, explică Federico Santi, analist la Eurasia Group.
Aceste reguli noi cer deţinătorilor de obligaţiuni şi, mai important, deponenţilor, să-şi asume 8% din pasive înainte ca orice fond guvernamental să poată fi folosit pentru salvarea băncilor printr-un bail-in, scopul fiind evitarea folosirii banilor din buget. Punerea la plată a deponenţilor poate echivala cu un dezastru politic pentru orice guvern. Chiar înainte de Crăciun, şi înainte de schimbarea regulilor UE, Italia a acţionat pentru a evita ca deponenţii băncilor Banca Etruria, Banca Marche, CariFerrara şi CariChieti să fie obligaţi să suporte pierderi. În schimb au fost puşi la plată creditori, deţinători de obligaţiuni – clienţi de retail, oameni simpli care şi-au investit economiile în titluri vândute lor de bănci. Reacţia acestor persoane a fost dură. Premierul Renzi a fost acuzat că a executat un „suicid la nivel de stat” când un pensionar care a pierdut 110.000 de euro în obligaţiuni vândute de Banca Etrutia s-a sinucis.
Renzi a decis să atace problema pe trei direcţii: fondul de rezervă Atlante, care poate cumpăra şi datorii cu probleme, un plan care permite băncilor să împacheteze credite neperformante în obligaţiuni garantate de stat (aceasta pentru a atrage cumpărători), şi grăbirea procesului de repunere în proprietate, care în prezent poate dura şi 15 ani.
Primul test al Atlante a fost săptămâna trecută, când a fost forţat să care o povară mai mare decât s-a anticipat preluând controlul Popolare di Vicenza, a opta bancă în funcţie de mărime din Italia. O majorare de capital de 1,5 miliarde de euro executată Vicenza prin vânzare de acţiuni s-a soldat cu eşec din cauza neparticipării investitorilor. Atlante a intervenit pentru ca Unicredit să nu fie nevoită să plătească singură totul. Unicredit era aşteptată să garanteze majorarea de capital. „Instituţia bancară care a garantat iniţial emisiunea ar fi fost nevoită să consolideze Vicenza sau, mai grav, am fi avut un bail-in”, spune Filippo Alloatti, analist la Hermes.
Unicredit a contribuit cu 800 de milioane de euro la Atlante. Profitul net al băncii s-a redus cu o cincime la începutul acestui an din cauza costurilor de restructurare din Italia şi Austria, notează Financial Times.
Legat de felul în care clienţii de retail, deponenţii mărunţi, au ajuns să fie creditorii băncilor italiene cu probleme, o anchetă a găsit că managementul de top al Banca Etruria a instruit personalul să vândă clienţilor obligaţiuni riscante, de rang inferior. Titlurile le-au fost recomandate ca fiind active sigure, aşa cum sunt obligaţiunile obişnuite şi titlurile de trezorerie, scrie Corriere della Sera. Ancheta se concentrează pe doi executivi. Dovezile au fost găsite în emailuri trimise de aceşti executivi managerilor de sucursale. Banca a recurs la o astfel de tactică pentru că avea mare nevoie de capital. Corriere della Sera scrie că această nevoie de bani a fost rezultatul managementului dezastruos din partea diferitelor boarduri, prin care s-a perindat şi Pierluigi Boschi, tatăl ministrului reformelor Maria Elena Boschi.
Noul ministru de finanţe Pier Carlo Padoan a recunoscut că bănci precum Banca Etruria nu au făcut clar deponenţilor că obligaţiunile erau mai riscante decât depozitele .
Băncile sunt o problemă foarte sensibilă pentru guvernul italian doarece sunt creditori importanţi ai statului.
