Business Internaţional

Criza din Ungaria, exacerbata de volumul creditelor in valuta

21.10.2008, 15:47 62

Pe fondul turbulentelor financiare ce au cuprins rapid Europa in ultimele saptamani, Ungaria este una dintre pietele cele mai vulnerabile. Tara - candva preferata investitorilor occidentali - este impovarata de datorii imense. Mai mult, guvernul a finantat cheltuielile bugetare prin imprumuturi contractate in valuta care devin din ce in ce mai costisitoare, informeaza International Herald Tribune.

De asemenea, consumatorii au de suferit. In ultimii ani, ungurii s-au ingramadit sa prinda creditele candva ieftine in franci elvetieni si euro pentru a-si finanta achizitiile de autovehicule si case. In prezent, sunt expusi la un risc mare, neputandu-si achita ratele la imprumuturi.
Guvernul a facut demersuri in sensul solidificarii economiei in contextul crizei creditelor, solicitand saptamana trecuta asistenta financiara din partea Fondului Monetar International si a Bancii Centrale Europene. Numai ca maghiarii nu pot face mai mult decat sa spere ca moneda nationala, forintul, isi va stabiliza evolutia.
"Nu pot face altceva", a declarat Bori Bende, 26 de ani. Sotul ei detine doua apartamente achizitionate prin credite in franci elvetieni. Cuplul isi achizitionase un apartament mai spatios si se pregatea sa il vanda pe cel in care locuise anterior, cand a intervenit inasprirea conditiilor de creditare, indepartand potentialii cumparatori. Imprumuturile in valuta devenisera in ultimii ani extrem de simplu de contractat.
Ratele dobanzii erau acceptabile si invariabil mai mici. Existau, bineinteles, riscuri, insa numai in conditiile in care forintul s-ar fi devalorizat puternic comparativ cu celelalte monede, fortand debitorii sa plateasca lunar o suma mai mare pentru a a-si achita datoria.
Odata cu lovitura sub centura data de criza globala, stabilitatea economiilor est-europene si-a pierdut credibilitatea, investitorii retragandu-si masiv capitalul.
Astfel, riscul a devenit realitate: forintul s-a depreciat semnificativ in raport cu francul elvetian (13%) si euro (10%).
Desi situatia nu este atat de dramatica precum cea a Islandei, unde guvernul a preluat controlul asupra catorva banci importante, Ungaria se afla sub stigmatul problemelor economice datorita datoriei acumulate, aproximativ o treime fiind in valuta.
Pe fondul crizei de pe piata creditelor, tinta de crestere economica s-a redus, cheltuielile bugetare au fost diminuate puternic, iar indicele de referinta pe piata bursiera s-a atenuat cu 40%.
Pentru Bori Bende si sotul sau, volatilitatea economica se traduce prin costurile ridicate de a intretine un apartament gol, situandu-se la aproximativ 500 de dolari (372 de euro).
"Lucrez din greu, am doua slujbe, asa ca momentan imi permit", a adaugat Bende. Insa noiembrie va aduce o ajustare a ratei ipotecare pentru apartamentul in care ea locuieste, reflectand valoarea relativa a forintului, asa cum se intampla o data la 6 luni.
Andras Simor, guvernatorul Bancii Nationale a Ungariei, a afirmat intr-un interviu ca banca sustine reducerea imprumuturilor in valuta.
"Cand imprumuti valuta, iti asumi un risc considerabil, insa lumea nu a constientizat acest lucru", a precizat Simor.
De asemenea, guvernatorul a punctat ca bancile din Ungaria nu imita situatia din SUA, unde ipotecarea se realiza pe bani putini si documente insuficiente.
Insa bancile autohtone luasera decizia de a acorda imprumuturi in valuta cu mult inainte ca turbulentele financiare sa se resimta pe pietele din Europa si sa ridice semne de intrebare in legatura cu economia Europei de Est.
In timp ce expertii apreciaza ca tari precum Slovacia, Cehia si Polonia au utilizat imprumuturile pentru a amplifica exporturile si competitivitatea pe termen lung, alte state, cu deosebire cele baltice, au investit resursele de creditare in case si centre comerciale.
Mai mult, majoritatea tarilor din regiune se simt oarecum expuse si se tem ca vor fi afectate de aceleasi probleme cu care se confrunta Ungaria si Ucraina, aceasta din urma fiind in tratative de negociere a unui imprumut cu Fondul Monetar International.
Ungaria a fost considerata pentru mult timp cea mai putin socialista tara din fostul bloc comunist. Chiar inainte de eliminarea hegemoniei impuse de sovietici in regiune, Ungaria permitea existenta unui numar semnificativ mai mare de firme private decat in restul tarilor socialiste, promovand asa-numitul "comunism gulas".
Dupa caderea comunismului, tara a devenit tinta prioritara a investitorilor occidentali.
In 2004, Ungaria a aderat la Uniunea Europeana, in acelasi val de extindere care a cuprins vecinii central-europeni si tarile baltice, acesta fiind un pas important in catalogarea Ungariei drept "tara emergenta". Guvernul a devenit mai cheltuitor, deficitul bugetar atingand un varf de 9,3 procente din economia tarii in 2006. Totusi, legiuitorii au inteles ulterior ca trebuie sa ia masuri inainte ca panica sa se raspandeasca la nivel national.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO