Business Internaţional

Cronica de razboi: piete apatice in prima dimineata

25.03.2003, 00:00 17

Pentru cei pasionati de filmele americane care aduc in prim-plan burse explozive, in delir la auzul vestilor de razboi, inceputul invaziei americane in Golf a fost unul dezolant: in prima zi de razboi, traderii londonezi aveau chestiuni mai aprinse de discutat, de exemplu lupta pentru controlul Safeway, subiect care se tot lungeste pe titlurile ziarelor de cateva luni. Bill Ayling, trader specializat pe obligatiuni, concluzioneaza direct si transant starea de spirit care a dominat sedintele de tranzactionare ale saptamanii trecute: "Istoria globala este la un punct de rascruce, iar noi suntem acaparati de bacanii".

Avem un razboi: cum procedam?
Pietelor financiare li s-a furnizat brusc, pe tava, razboiul pe care il anticipau si il speculau de ceva vreme, dar se pare ca marile burse internationale nu prea stiau ce sa faca cu el. Bombardamentele initiale au fost mai putin spectaculoase decat se astepta toata lumea, astfel incat reactia investitorilor a fost un amestec de dezamagire si apatie, si volumele tranzactionate au fost minime. Puternicii dealeri de la marile burse s-au simtit lasati pe dinafara unui razboi care nu se dovedea a fi suficient de atroce si s-au intors la scandalurile corporatiste de toate zilele. Primele rachete lansate in nordul Kuweitului au fost deci eclipsate de anuntul noilor emisiuni de 5 mld. euro de la Allianz, sau de lupta pentru controlul Safeway.
Experienta conflictului din Afganistan arata insa ca nonsalanta generala va fi de scurta durata, deoarece traderii se asteapta ca in urmatoarele zile sa apara numeroase stiri despre capturarea, fuga sau moartea liderului irakian, zvonuri care sa scoata pietele din apatie. Pe termen lung, traderii vor fi atenti la semnale care ar putea indica un conflict prelungit, deoarece in viziunea majoritatii analistilor razboiul indelungat nu poate aduce nimic bun.

Algoritmul combinat
O privire in spatele birourilor de tranzactionare ofera o perceptie mai detaliata a primei etape a razboiului din Irak, pe frontul financiar. La puternica banca de investitii JP Morgan, discutiile din prima dimineata de razboi a diviziei europene de tranzactionare de credite si derivative (care implica contracte ce permit investitorilor sa mizeze pe sensul de evolutia al ratelor dobanzii) s-au concentrat pe eforturile Allianz de atragere de capital si pe retrogradarea ratingului de credit a asiguratorului francez AXA. Telefoanele au sunat mai mult pentru informatii legate de pret si nu pentru a plasa ordine efective de vanzare sau cumparare.
"Pietele se misca dupa un algoritm care compara asteptarile cu perceptiile", explica traderul Jeremy Rogers. "Asteptarile publicului spuneau ca va izbucni un razboi, si au fost indeplinite. Acum toata lumea asteapta evenimentul urmator". Prima miscare a pietei nu a avut insa nimic in comun cu razboiul. Investitorii au inceput insa sa reactioneze la decizia autoritatii britanice antitrust in cazul Safeway. Investitorii nu stiu inca ce sa creada despre evolutia conflictului si asteapta stiri mai clare, pentru a putea sa se pronunte in privinta razboiului, crede Charlie Bridge, trader in cadrul Commerzbank.

Pietele emergente, adapost in caz de furtuna
In vreme ce stirile care relateaza razboiul din Irak fac titlurile ziarelor, o idee radicala a incoltit in randul unor investitori globali: paradisul regasit al pietelor emergente. In viziunea acestor investitori, actiunile pieetlor in curs de dezvoltare ar putea rezista mai bine vremurilor de restriste decat cele tranzactionate in Statele Unite sau in Europa occidentala.
Explicatia este una simpla: actiunile de pe pietele emergente sunt mai ieftine decat cele americane si sunt detinute intr-o mai mica proportie de investitori americani, ceea ce nu duce la acumulare de tensiuni in caz de vanzare. In plus, chiar daca aceste piete sunt de mici dimensiuni si mai riscante, cum se obserrva in cazul unor state asiatice, economiile lor sunt destul de stabile si mai putin dependente de Statele Unite decat in trecut.
Notiunea de investitie sigura, alicata pietelor emergente, este cel putin contradictorie. Multi investitori globali au inca amintiri dureroase legate de prabusirea unor piete emergente si se tem ca asemenea crize financiare ar mai putea apare. Experienta istorica sprijina atitudinea scepticilor, deoarece actiunile de pe pietele emergente au fost in ultimul deceniu printre cele mai volatile, in special in timpul perioedelor de tensiune economica sau politica globala. Principalele sase piete emergente unde fluxurile de investitii sunt monitorizate lunar de Morgan Stanley au atras in lunile ianuarie si februarie fluxuri financiare globale de 765 milioane dolari, in scadere cu 80% fata de media acestor luni din ultimii cinci ani.
Surprinzatoare este insa ameliorarea volatilitatii acestor piete. Anul trecut, actiunil etranzactionate pe aceste piete au fost mai putin volatile decat indicele bursier american Standard & Poor's 500, care grupeaza cursurile bursiere a celor mai performante 500 de companii americane, si decat actiunile tranzactionate in zona euro.
Suporterii pietelor emergente observa ca, in vreme ce zonele bogate ale lumii sufera din cauza slabelor performante economice, pietele emergente sunt unele dintre putinele oaze in care investitorii pot spera in crestere economica. Expertii de la JP Morgan estimeaza ca pietele emergente vor creste cu 4,1% in 2003, fata de o rata de 2,2% in Statele Unite si de 1% in Europa si Japonia. Pietele emergente din Asia vor fi cele mai rapide si se vor dezvolta cu 5,7% in 2003, fiind tinta principala a interesului investitorilor americani.
andreea.melinte@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO