Business Internaţional

Cum vede Trichet extinderea influentei BCE dincolo de granitele zonei euro

19.11.2008, 19:57 14

Jean-Claude Trichet incearca sa extinda autoritatea Bancii Centrale Europene (BCE) chiar in conditiile in care institutia se pregateste pentru ceea ce ar putea fi cea mai rapida runda de reduceri ale dobanzii din istoria sa de zece ani, scrie Bloomberg.

Presedintele Trichet a extins influenta bancii centrale in cadrul economiilor vecine zonei euro in contextul in care acestea incearca sa faca fata crizei financiare, si a aprobat niveluri record de creditare a bancilor. Economistii anticipeaza ca BCE isi va reduce rata de referinta, situata in prezent la 3,25%, pana la 2,5% in urmatoarele luni.
"Cateodata BCE joaca rolul de creditor de ultima instanta pentru intregul sistem financiar european", a declarat Guillaume Menuet, senior economist in cadrul Merrill Lynch din Londra. "Mandatul sau este in mod implicit extins".
Lipsa unei institutii insarcinate cu mentinerea stabilitatii financiare in cadrul UE a creat un gol pe care BCE incearca sa-l acopere. Numai in ultimele saptamani institutia a acordat un imprumut de 5 mld. euro Ungariei, a stabilit acorduri de schimb de moneda cu Danemarca si Elvetia si si-a sporit sumele acordate sub forma de imprumut bancilor din regiunea euro pana la peste 1.000 mld. dolari.
Primul-ministru al Ungariei Ferenc Gyrcsany declara pe 28 octombrie ca incearca sa-i determine pe liderii UE sa permita BCE sa ofere lichiditati in afara zonei euro. Lorenzo Bini Smaghi, membru al consiliului executiv al BCE, declara pe 31 octombrie ca banca este pregatita sa ajute "alte" tari est-europene care "ne solicita ajutorul".
Indicii bursieri din Ungaria, Polonia si Cehia au inregistrat o scadere de peste 24% luna trecuta. Economistii se asteapta la noi reduceri de rate din partea BCE, in conditiile in care aceasta incearca sa sustina o economie care se indreapta rapid catre recesiune.
Increderea consumatorilor si companiilor in perspectivele economice ale regiunii euro au inregistrat cea mai dramatica scadere din 1985 cel putin in luna octombrie, a anuntat Comisia Europeana pe 30 octombrie.
"BCE este pe deplin constienta ca o recesiune prelungita, profunda este acum principala amenintare pentru economiile din zona euro", a declarat Howard Archer, economist-sef european in cadrul HIS Global Insight din Londra. Banca Angliei isi va reduce probabil la randul sau rata de referinta cu 50 de puncte baza, pana la 4%, conform unui studiu separat.
Trichet si alti strategi incearca in continuare sa reduca tensiunile de pe pietele financiare ce afecteaza economia globala. Pietele europene de obligatiuni corporatiste au avut cea mai dificila luna inregistrata vreodata in octombrie, iar diferenta dintre randamentele obligatiunilor guvernamentale germane si italiene pe 10 ani a crescut pana la 1,27% pe 31 octombrie, cea mai mare din 1997.
BCE a reactionat prin cresterea creditarii acordate bancilor cu probleme de lichiditate, oferind fonduri nelimitate.
Banca centrala a declarat pe 21 octombrie ca sumele imprumutate institutiilor financiare au atins un nivel record, urcand cu 68% fata de prima saptamana a lunii septembrie.
BCE ar putea avea astfel probleme in conditiile cresterii riscului aparitiei unor pierderi colaterale, spune Natacha Valla, fost economist in cadrul BCE. Banca nu este singura institutie europeana care incearca sa garanteze stabilitatea financiara.
UE a declarat pe 29 octombrie ca este pregatita sa contribuie cu 6,5 miliarde de dolari la pachetul de sustinere a Ungariei, iar guvernele europene au depus luna trecuta eforturi coordonate de consolidare a sistemului bancar al regiunii.
Totusi, unii economisti si politicieni spun ca pozitia centrala a BCE in cadrul sistemului financiar ar trebui recunoscuta in mod oficial. Gyurcsany declara pe 28 octombrie ca doreste ca liderii UE sa permita BCE sa accepte obligatiuni guvernamentale locale ca garantie pentru schimburi de moneda.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO