Business Internaţional

De pe piata globala a asigurarilor au plecat 170 de miliarde de dolari

11.10.2002, 00:00 14

Piata globala de asigurari si reasigurari  a suferit o reducere a capitalurilor nete cu 170 de miliarde de dolari in ultimii ani, insa ratingul de credit al majoritatii companiilor a ramas destul de bun, se arata intr-un studiu realizat de Standard & Poor's si citat de Financial Times.

Rob Jones, un analist al agentiai de rating S&P, a estimat ca iesirile de capitaluri de pe piata au insumat 200 de miliarde de dolari ca urmare a pierderilor din despagubiri cauzate de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 si a declinului pietelor bursiere. In acelasi timp, el a precizat ca intrarile de capital au fost de 30 de miliarde de dolari.

Toutsi, potrivit agentiei de rating, majoritatea companiilor au reusit sa atenueze pierderile si nu au fost retrogradate cu mai mult de o clasa. Companiile de asigurari au intampinat insa dificultati in incercarea de a compensa pierderile prin participarea pe pietele de actiuni si de obligatiuni.

"Majorarea capitalului social este posibila, dar numai cu decontari foarte mari si pietele de capital sunt inca foarte reticente in a cumpara datorii ale firmelor de asigurari. Desi o serie de companii au reusit in ultimul an sa plaseze pe piata obligatiuni, dar la rata de dobanda foarte mare, pietele de capital vor accepta sa cumpere sume limitate dintr-un anumit sector", a adaugat Jones.

Studiul S&P arata ca reticenta pietelor de capital vis-a-vis de companiile de asigurari nu se va manifesta pe termen lung.





Sectorul de reasigurari va fi mai bine supravegheat

Institutiile de supraveghere ale sectorului de asigurari de pe ambele tarmuri ale Atlanticului au decis sa ia o serie de masuri pentru a intari supravegherea ca urmare a deteriorarii continue a climatului de afaceri din industria globala de asigurari, relateaza The Wall Street Journal.

Cele 30 de state membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), au ajuns la un acord de a stabili schimburi de informatii asupra companiilor de reasigurari in cadrul jurisdictiei lor, crescand astfel supravegherea unui sector care actioneaza ca un liant pentru sistemul financiar international si care pana acum nu a fost foarte bine controlat.

"Exista mai multi factori care au slabit situatia financiara a companiilor de reasigurari si vrem sa-i analizam cu mare atentie", a declarat Cecile Vignial, care conduce departamentul de asigurari al OCDE.

"Companiile de reasigurari reprezinta o componenta esentiala pentru sectorul financiar si colapsul oricareia dintre firmele mari ar avea un impact foarte mare asupra pietei", a adaugat ea.

Companiile de reasigurari, care preiau o mare parte din riscurile asumate de firmele de asigurari de viata sau de proprietati, sunt de fapt asiguratori de ultim resort si din aceasta cauza sunt cruciali pentru operarea in conditii bune a pietei mondiale a asigurarilor.

Toate societatile de pe ambele tarmuri ale Atlanticului au fost afectate profund anul trecut datorita faptului ca au fost cele mai expuse la pierderile cauzate de atacurile teroriste, catastrofele naturale si de cresterea ritmului disputelor de raspundere legala.

Colapsul pietelor globale de actiuni si un numar de falimente pe piata obligatiunilor, le-au marit serios problemele. Societatile de asigurari din Europa, care tind sa-si pastreze o proportie mai mare din rezervele lor in actiuni decat rivalele lor ameicane, au fost foarte afectate pentru ca investitorii au renuntat la actiunile lor in ultimul an.

Companiile de reasigurari ale lumii nu au fost nici ele scutite de declinul pietei. Nici o companie mare nu a dat semne de colaps din cauza acestor presiuni, insa saptamana trecuta, agentia de rating Moody's Investor Services a retrogradat ratingul de credit al gigantului Munich Re, de la triplu A, argumentand ca nivelul capitalurilor firmei s-a redus semnificativ.

Intr-un raport separat publicat acum doua saptamani, Moody's arata ca are "o imagine pe termen lung negativa" cu privire la industria reasigurarilor la nivel global.

O suma totala de prime de reasigurare de 98 de miliarde de dolari a fost incasata anul trecut, din care companiile de reasigurari din Germania detin 29%, cele americane, 27%, iar cele elvetiene si britanice, cate 9%.

Pana acum sectorul de reasigurari a fost mai putin supravegheat de catre organismele nationale decat cele de asigurari pentru ca ele nu au contact direct cu consumatorii finali.

"Exista acum o schimbare a politicii care vizeaza ca reasiguratorii sa fie mult mai bine supravegheati", a declarat Claude Wirion, un membru al Comisiei de asigurari de la Louxembourg, care i-a ajutat pe expertii OCDE sa intocmeasca schita ultimului acord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO