Business Internaţional

Deprecierea forţată a francului îi ajută pe polonezi şi unguri să nu se mai sufoce în rate la bancă

Deprecierea forţată a francului îi ajută pe polonezi şi unguri să nu se mai sufoce în rate la bancă

Autor: Bogdan Cojocaru

08.09.2011, 00:06 645

Acţiunea agresivă a băncii centrale a Elveţiei de a limita cursul euro-franc pentru a stopa aprecierea galopantă a monedei va împiedica creşterea ratelor de rambursare pentru deţinătorii de credite ipotecare în franci din Europa Centrală şi de Est, însă nu va reduce substanţial plăţile deoarece aceste împrumuturi au fost făcute într-o pe­rioadă când francul era mai slab decât în prezent, scrie presa străină.

Banca Elveţiei a şocat marţi lumea financiară cu cea mai recentă măsură destinată deprecierii francului elveţian anunţând pentru prima dată în ultimele trei decenii o limită minimă a cursului de schimb de 1,2 franci pe euro. De­cizia, care pare să aibă succes deoarece cursul euro-franc s-a menţinut ieri la nivelul ţintit de bancă, are efectul unei guri de oxigen pentru est-europenii care au contractat credite în franci elveţieni, dar în special pentru cei din Ungaria şi Polonia unde costurile de ram­bursare au crescut cu 77% şi respectiv 93% de la mijlocul anului 2008, potrivit esti­mărilor Capital Economics citate de Bloomberg.

În urma deciziei El­veţiei, forintul şi zlotul s-au apreciat cu doar 8% marţi în faţa francului.

În Ungaria, 40% din creditele ipotecare, res­pectiv împrumuturi echiva­lente cu 31,8 miliarde de euro, sunt denominate în franci, scrie AFP. În Polonia, procentele urcă la 50, echi­valentul a 32,2 miliarde de euro. În cazul Croaţiei, împrumuturile deno­minate în franci au o pondere de 16% în totalul creditelor, valorând 5,6 miliarde de euro la finele lunii august.

Est-europenii s-au orientat deceniul trecut spre împrumuturi în franci pentru a evita dobânzile ridicate percepute pentru creditele în moneda locală.

Pentru Ungaria şi Polonia totalul creditelor ipotecare în franci echi­valează cu 16% şi respectiv 10% din Produsul Intern Brut.

În Ungaria, mai mult de 10% din împurmuturile în franci sunt neper­formante, comparativ cu 1,5% pe piaţa poloneză şi 6% pe cea croată, arată statisticile băncii elveţiene UBS.

Efectele legării francului de euro vor fi mai pronunţate în Ungaria, dar în general nu vor reduce povara datoriilor foarte mult.

"Chiar dacă intervenţia băncii centrale elveţiene are succes, francul va fi cu aproape 40% mai puternic faţă de forint şi cu 50% comparativ cu zlotul dacă ne raportăm la perioada când majoritatea împrumuturilor au fost făcute", notează analiştii de la Capital Economics.

În Ungaria, guvernul a convenit în primăvară cu creditorii să le ofere debitorilor care nu au întârzieri la plată şansa de a face rambursările la un curs fix franc-forint până în 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO