Business Internaţional

Detalii inedite din trecutul lui Vladimir Putin. Informaţii mai puţin cunoscute despre liderul rus

Autor: Gabriel Burete

21.03.2014, 14:09 1696
  • A copilărit într-un apartament comun

Vladimir Vladimirovici Putin s-a născut în 1952, la Leningrad, în prezent, Sankt Petersburg. Preşedintele rus a copilărit într-o clădire cu aparatamente de lux, constuită în secolul al XIX-lea. După Revoluţia din 1917 însă, imobilul a fost naţionalizat şi apartamentele au fost oferite muncitorilor de la fabricile din oraş. Părinţii lui Putin s-au mutat acolo în 1944 şi au împărţit apartamentul de la etajul al cincilea cu încă două familii. Nu exista lift, chiuveta şi aragazul erau pe coridor şi, de cele mai multe ori, apa caldă lipsea. Tânărul Vladimir şi alţi băieţi de vârsta lui obişnuiau să vâneze şobolanii de pe casa scării.

  • Bunicul său a gătit pentru Lenin şi pentru Stalin

Spiridon Ivanovici Putin, bunicul actualului lider rus, a fost bucătar şi a lucrat la casa de vacanţă Gorki, unde Vladimir Lenin şi-a petrecut ultima parte a vieţii, relatează Huffington Post. După moartea lui Lenin, Spiridon Ivanovici a continuat să găteasca pentru soţia acestuia, Nadejda Krupskaia. Ulterior, a lucrat în mai multe ocazii pentru un alt lider sovietic, Iosif Stalin. Datele despre genealogia lui Putin sunt incomplete, neexistând prea multe informaţii despre bunica sa paternă sau despre vreunul dintre străbunici. Vladimir a avut doi fraţi mai mari, pe care nu i-a cunoscut niciodată. Unul dintre ei a murit la scurt timp după naştere, în timp ce al doilea a decedat în timpul asediului Leningradului, răpus de difterie.

  • Deţine centura neagră la judo, de la 18 ani

Tânărul Putin a început să practice sambo, (n.r. apărare fără arme, în rusă) o formă de arte marţiale, la vârsta de 14 ani. La scurt timp s-a alăturat unui club unde se preda şi se practica judo, unde l-a cunoscut pe Anatoli Rakhlin, antrenorul şi mentorul său, care avea să-i fie aproape toată viaţa. Putin a obţinut centura neagră la judo la vârsta de 18 ani şi a ajuns Maestru al Sportului în ambele discipline. A fost campion regional atât la sambo, cât şi la judo şi, în prezent, deţine centura neagră 6 dan la karate kyokushin şi la judo. "Dacă nu mă apucam de sport, cine ştie ce aş fi ajuns. Judo este o filozofie. Te învaţă să-i respecţi pe cei mai în vârstă decât tine şi să-ţie respecţii adversarii. Nu e pentru cei slabi", spunea preşedintele rus.

  • Era fascinat de cărţile şi filmele cu spioni

Putin citeşte cu plăcere clasicii ruşi, în special Tolstoi, Cehov şi Gogol. Apreciază, în schimb, şi romanele şi filmele despre spionaj. Pelicula sa preferată rămâne "Shchit i mech" (n.r.Sabie şi scut), o ecranizare a romanului cu acelaşi nume, cu Vladimir Basov şi Stanislav Lyubshin în rolurile principale. Putin era un fan al personajului Max Otto von Stirlitz, erou principal al romanelor lui Iulian Semionov şi al ecranizărilor ulterioare. Stirlitz a fost interpretat de Viaceslav Tihonov în celebrul serial 17 clipe ale unei primăveri, o miniserie TV în douăsprezece părţi. "Ce mă uimeşte cel mai mult [la spionaj] este felul în care efortul unui om poate să obţină mai mult decât poate realiza o armată întreagă", spunea Putin.

  • Voia să lucreze în KGB încă de la 16 ani

În 1968, la 16 ani, tânărul Putin s-a prezentat la sediul KGB-ului din Leningrad/Sankt Petersburg, cu dorinţa de a se înrola. A fost refuzat, din cauză că serviciul nu accepta voluntari şi nu angaja decât persoane cu studii superioare sau care şi-au satisfăcut stagiul militar. La sugestia ofiţerului cu care a discutat, Vladimir Putin a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Leningrad, după absolvire înrolându-se în KGB. A fost iniţial repartizat la departamentul Contraspionaj şi informaţii interne, după care a fost mutat la Contrainformaţii externe, fiind detaşat la Dresda, în Germania de Est. Putin s-a retras din activitate în 1991, cu gradul de locotenent-colonel, după aproape 17 ani petrecuţi în KGB. 

Cititi mai mult pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO