Business Internaţional

Dolarul si-a revenit; este din nou in scadere

11.01.2005, 00:00 12



Dolarul a scazut ieri in raport cu euro pentru prima oara dupa primele sase zile de apreciere continua din ultimul an, relateaza Bloomberg.



Unii investitori au catalogat castigul monedei americane din ultima saptamana drept excesiv.



"Cu totii am avut un mic soc saptamana trecuta", cand dolarul a castigat 3,8 procente fata de euro, a declarat Ian Gunner, de la Mellon Financial Corp, Londra. "Te puteai astepta la o corectie semnificativa, avand in vedere miscarile la care am asistat", a mai spus Gunner, care prognozeaza un curs de schimb record de 1,4 dolari pentru un euro pana la sfarsitul anului.



Ieri, dolarul era cotat la 1,31 unitati pentru un euro.



Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, urma sa anunte ieri ca declinul rapid inregistrat de dolar in ultimul an reprezinta un risc la adresa dezvoltarii economice globale.



"Dolarul va continua sa se situeze in centrul preocuparilor bancilor centrale, mai ales acum, cand pretul petrolului a mai scazut putin", a afirmat Janwillem Acket, economist sef la Julius Baer Holding, din Zurich. "Europenii, impreuna cu japonezii, vor continua sa lupte pentru un dolar mai puternic", a continuat Acket.



Bancherii din G-10 sunt de acord ca ritmul cresterii economice globale va incetini probabil in acest an, dupa un 2004 "exceptional de dinamic", in opinia lui Trichet.



"Bancherii vor afisa un optimism prudent", este de parere Thorsten Polleit, economist la Barclays Capital, Frankfurt. "Vor afirma (din nou -n.red.) ca miscarile bruste ale cursului de schimb nu sunt binevenite", a spus Polleit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO