• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Business Internaţional

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din SUA, demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în câteva luni

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din SUA, demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în câteva luni

Autor: Andreea Tobias

03.10.2021, 16:08 1075

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din SUA, demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în doar câteva luni. Cercetătorii nu au pornit de la zero, ci au avut în spate 18 ani de muncă, afirmă un profesor italian.

Baza vaccinurilor anti-COVID este rezultatul a zeci de ani de cercetare, spune dr. Anthony Fauci.

Imunologul adaugă că „baza metodologică a vaccinurilor anti-COVID este rezultatul progreselor enorme făcute de medicină în ultimele decenii", scrie La Stampa.

Există sute de studii ştiinţifice la nivel internaţional care demontează campania „no-vax” privind tempistica „suspectă” în care au fost dezvoltate vaccinurile. Una dintre cele mai recurente „ştiri false” se referă la „timpul excesiv de scurt" necesar pentru a dezvolta vaccinurile anti-COVID.

Infirmarea ştiinţifică vine şi de la Universitatea Catolică „Sacro Cuore”, aflată în prima linie în lupta împotriva COVID.

„Când vorbim despre tempistică, trebuie în primul rând să ţinem cont de angajamentul colosal şi contemporan al întregii comunităţi ştiinţifice mondiale", a declarat pentru La Stampa Roberto Cauda, profesor de boli infecţioase la Universitatea Catolică.

De la începutul pandemiei, acesta lucrează şi la secvenţierea variantelor Sars-Cov-2.

„Vaccinurile anti-COVID disponibile au caracteristici diferite, dar au acelaşi rezultat. Serurile Pfizer şi Moderna sunt genomice, adică furnizează un cod ce permite organismului să producă anticorpi. Serul AstraZeneca funcţionează pe baza unui vector îmbunătăţit al unui adenovirus care asigură un răspuns imunitar. Există alte trei vaccinuri convenţionale, inclusiv vaccinul chinezesc, cu care milioane de oameni din China şi din Peninsula Arabică au fost deja vaccinaţi”, declară Roberto Cauda.

Profesorul Cauda adaugă: „E inutil să spunem că am sărit câteva etape pentru a ajunge la vaccinurile anti-COVID. Am pornit de la o bază de 18 ani de muncă ştiinţifică. Vorbim despre platforma de vaccinare construită începând cu 2003 cu cercetări asupra Sars-Cov-1 şi apoi, în ultimii şase ani, asupra MERS. Nu am pornit de la zero, motiv pentru care lucrurile au avansat rapid. Vaccinul împotriva SARS Cov-1 era practic gata, chiar dacă nu a fost necesar să fie comercializat deoarece epidemia s-a oprit. Dar, din punct de vedere ştiinţific, vaccinul era gata. Virusul care a declanşat COVID are 80% acelaşi genom ca şi Sars-ul de acum 17 ani. Este motivul pentru care vaccinul a fost dezvoltat rapid”.

Acelaşi profesor declară că în 2003, epidemia nu s-a răspândit în întreaga lume deoarece „efectele globalizării nu erau comparabile cu cele de astăzi, mai ales în ceea ce priveşte uşurinţa şi frecvenţa deplasărilor dintr-o parte în alta a globului".

În plus, spune profesorul Cauda, „în fiecare an, pentru vaccinul antigripal sezonier, pornim de la baza de vaccinare a epidemiilor anterioare”.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270