Business Internaţional

Este miliardarul George Soros prea pesimist cand vorbeste de economie?

29.01.2008, 17:25 26

Atunci cand George Soros spune ca suntem martorii celei mai grave crize financiare de la al doilea razboi mondial, oamenii de afaceri, politicienii, dar si restul publicului devin foarte atenti. Pana la urma, Soros este omul care a devenit celebru castigand un miliard de dolari (680 de milioane de euro) pariind impotriva lirei sterline in 1992, scrie The Sunday Times.
Investitorul miliardar in varsta de 77 de ani si-a facut public avertismentul sumbru pe fondul volatilitatii crescute a pietelor financiare, dar inainte de anuntarea pierderilor record de catre grupul bancar francez Societe Generale.
"Criza actuala nu reprezinta doar declinul boom-ului imobiliar, ci este, efectiv, sfarsitul unei perioade de 60 de ani de expansiune a creditelor", a declarat Soros.
Sa aiba oare miliardarul dreptate? Sau previziunile sale sunt prea sumbre fata de riscurile reale?
Nu toata lumea este insa de acord cu investitorul. "Din punct de vedere pur financiar, in acest moment avem parte de cea mai mare cantitate de turbulente inregistrata vreodata. Dar pe de alta parte, nu trebuie sa ascultam doar de Wall Street si problemele celor de acolo. Dar nu avem de-a face cu o catastrofa inca", a delcarat profesorul Willem Buiter de la London School of Economics, fost membru al comitetului de politica monetara la Banca Angliei.
Altii au argumentat ca economiile vestice s-au confruntat si in trecut cu astfel de crize si au facut fata fara probleme majore. "In 1987, in Lunea Neagra, actiunile au scazut cu 20%, prin urmare, situatia actuala nu este cea mai mare criza de pana acum. In plus, acum cand privim in urma, 1987 a fost o oportunitate de cumparare nemaiintalnita pana atunci", a declarat Gabriel Stein, director la firma de consultanta Lombard Street Research.
Desi Stein este de acord ca problemele existente sunt serioase, in special cele de pe pietele de credite si din sistemele bancare, ramane increzator in abilitatea economiilor libere de a se ajusta si a recupera pierderile. Exemplele oferite de Stein sunt revenirea de dupa criza depozitelor si imprumuturilor din anii '80, criza financiara din Asia din perioada 1997-1999, dar si a boom-ului dotcom din 2000.
"George Soros exagereaza. Vor exista probleme, dar economia mondiala va supravietui", a afirmat Stein.
Ceilalti economisti, desi nu impartasesc integral spusele lui Soros, sunt de parere ca atat economia Statelor Unite, cat si cea a Marii Britanii vor avea parte in perioada imediat urmatoare de probleme serioase.
"Exista un mare risc de recesiune in Marea Britanie si Statele Unite, iar zona euro va avea parte de o incetinire considerabila anul acesta", a avertizat David Owen, economist-sef pe Europa la banca Dresdner Kleinwort. El a mai declarat ca cel mai mare pericol pentru Statele Unite este reprezentat de piata imobiliara. "Experienta ne arata ca pietele imobiliare tind sa-si mentina pozitia ani de-a randul, iar ultimele calcule arata ca numarul aprobarilor de credite ipotecare in Marea Britanie a scazut cu 40%".
"Foarte mult depinde de evolutia sectorului financiar si de gravitatea problemelor existente acolo", a declarat Roger Bootle, consultant economic la firma Deloitte.
"Nu va mai fi vorba doar de creditele ipotecare subprime. Vor fi afectate ipotecile, diverse categorii de credite, datoriile consumatorilor, inchirierile de spatii comerciale, datoriile corporatiilor... oamenii vor fi luati prin surprindere", a mai adaugat Bootle.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO