Business Internaţional

Fiat vinde tot ce are profitabil

03.07.2003, 00:00 20



Grupul italian de inginerie Fiat a semnat un acord privind vanzarea uneia dintre cele mai profitabile divizii - Fiat Avio - care va fi preluata de fondul de investitii The Carlyle Group si de compania din industria de aparare Finmeccanica, aflata sub controlul statului italian.



Potrivit unor reprezentanti ai grupului Fiat, tranzactia indelung asteptata va ajuta compania sa isi reduca datoria neta cu aproximativ 1,4 miliarde de euro si sa incaseze un capital net de aproape 700 de milioane de euro.



La inceputul lunii aprilie, producatorul italian a anuntat ca a semnat un memorandum de intelegere cu Carlyle Group, in vederea vanzarii Fiat Avio, tranzactia fiind evaluata la acel moment la 1,6 miliarde de euro. Cifra mentionata includea atat valoarea activelor, cat si datoriile acumulate de acest producator.



Potrivit conducerii Fiat, in etapa finala a negocierilor urma sa fie invitata si Finmeccanica.



Surse din cadrul industriei au apreciat ca guvernul italian este interesat sa preia controlul partial al Fiat Avio, intrucat acest producator este unul dintre cei mai importanti parteneri ai Ministerului de Aparare.



Holdingul italian Fiat este nevoit sa renunte la o serie de active pentru a obtine fondurile necesare restructurarii diviziei auto si a reduce datoriile acumulate.



Conducerea incearca sa obtina noi resurse pentru recapitalizarea Fiat Auto si sa evite, in acelasi timp, vanzarea acesteia catre partenerul General Motors Corp. (GM), care controleaza deja 20% din capital.



Fiat spera sa obtina prin vanzarea mai multor active cheie aproape sapte miliarde de euro, in cadrul unui program mai amplu in valoare de 19,5 miliarde de euro, prin care incearca sa revina la profitabilitate pana in 2006. Proiectul include dimiuarea costurilor si a investitiilor realizate in activitatea de cercetare.



Conducerea Fiat a confirmat ca va realiza o majorare de capital de 1,8 miliarde de euro, in perioada 7 iulie-30 iulie.



In pofida speculatiilor ca grupul va renunta, in cele din urma, la divizia auto in favoarea GM, un raport recent inaintat de Fiat Comisiei americane pentru Operatiuni Bursiere (The U.S. Securities and Exchange Commission - SEC) arata ca exista "o solutie secundara" prin care aceasta companie poate deveni "un producator independent si profitabil".



Conducerea a precizat ca proiectul respectiv va fi finantat "in totalitate prin surse interne", dar a adaugat ca restructurarea operatiunilor din industria auto va necesita si alte vanzari de active si infuzii de capital.



GM, cel mai mare constructor de autovehicule din lume, a achizitionat 20% din capitalul producatorului auto italian, in anul 2000, in urma unei tranzactii in valoare de 2,4 miliarde de dolari. Contractul incheiat include optiunea companiei Fiat de a vinde partenerului american restul de 80% din actiuni, in perioada 2004-2009.



Dupa publicarea documentului prezentat SEC, actiunile companiei italiene au pierdut patru procente din valoare.



"Aceste informatii sporesc incertitudinea care planeaza asupra unui proiect de restructurae ale carui sanse de reusita sunt deja puse sub semnul intrebarii", a aratat un operator bursier.



Programul Fiat a fost criticat si de o serie de membrii ai guvernului italian, intrucat autoritatiile sunt foarte interesate de evolutia celui mai important angajator autohton din sectorul particular. In pofida situatiei financiare actuale, Fiat contribuie in continuare cu aproape cinci procente la economia nationala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO