Business Internaţional

Forbes: Cea mai importantă trăsătură a unui lider este latura emoţională

Forbes: Cea mai importantă trăsătură a unui lider...

Autor: Ştefan Stan

22.12.2013, 16:46 2481

Unele dintre cele mai importante trăsături ale unui lider nu sunt cele de „robot” capabil să facă orice pentru a câştiga, ci sunt legate de latura sa umană şi emoţională, marii oameni ai lumii fiind admiraţi pentru multe realizări, nu numai cele profesionale, scrie Forbes.

Publicaţia Forbes a identificat unele dintre cele mai importante aspecte care definesc un lider:

Inteligenţa emoţională: Marii lideri înţeleg empatia şi au capacitatea de a „citi” oamenii, nevoile şi dorinţele, şi prin urmare de a le împlini în măsura în care pot.

Învăţarea continuă: Curiozitatea şi dorinţa de a ajunge mai buni şi a se autodepăşi sunt caracteristici ale unui lider bun. Rareori liderii vor să rămână doar la ceea ce cunosc, ci mai degrabă doresc să investească în ei.

Contextualizarea: Marii lideri răspund la fiecare provocare cu o nouă viziune. Ei ştiu că ceea ce a funcţionat într-o situaţie specifică poate să nu fie soluţai optimă pentru alt context. Înainte de a acţiona, ei înţeleg situaţiile în care se află şi iau decizii în mod corespunzător.

Ştiu să se dea la o parte: În general se crede că leadership-ul este legat de control. De fapt, marii lideri doar inspiră şi apoi lasă loc de desfăşurare celor care aplică. Ei cunosc că oamenii talentaţi nu au nevoie de manageri care să le dicteze fiecare mişcare. Leadership-ul este despre influenţare, ghidare şi suport, nu control.

Sinceritate: De multe ori auzim despre lideri care îşi pierd credibilitatea pentru că nu au fost oneşti. Trăim într-o lume cu o transparenţă extraordianră, ceea ce face necesară sinceritatea. Un lider onest este un exemplu pentru organizaţia din care face parte.

Bunătate şi respect: Liderii buni sunt întotdeauna în frunte. Ignoranţa şi aroganţa sunt cele care ucid leadership-ul. Dacă un lider tratează pe toată lumea cu un nivel de bază, impactul asupra organizaţiei se va observa, iar problemele vor fi mai uşor de trecut.

Colaborarea: Carierele şi slujbele oamenilor sunt parte integrală din vieţile lor. Un lider bun ştie să îşi facă din subalterni parteneri, în acest fel aducând cele mai bune rezultate. Colaborarea ajută la comunicare şi la atingerea obiectivelor şi depăşirea dificultăţilor.

Fii partener cu oamenii peste care eşti lider. Află care sunt ţintele de carieră ale angajaţilor şi fă tot ce poţi pentru a-i ajuta să le atingă, chiar dacă asta înseamnă că vor părăsi organizaţia. Dacă legi un parteneriat cu angajaţii, aceştia vor fi mai fericiţi la muncă şi vor avea rezultate mai bune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO