Business Internaţional

Forumul de la Davos s-a incheiat, criza continua

02.02.2009, 17:04 26

Forumul Economic Mondial de la Davos s-a incheiat cu un apel privitor la necesitatea de a recladi sistemul economic global, fara a se gasi insa solutii concrete de iesire din criza, scrie BBC News.

Klaus Schwab, fondatorul reuniunii, a anuntat o "initiativa globala" de reformare a sistemului bancar, sistemului de reglementare si a celui de guvernare corporatista.
Timp de cinci zile, peste 2.000 de lideri politici si de business au discutat pe marginea a ceea ce unii au numit "criza capitalismului". Totusi, in cea mai mare parte discutiile s-au concentrat asupra problemelor, si nu a solutiilor. Tema oficiala a forumului a vizat "creionarea lumii postcriza", insa aceasta incercare s-a dovedit a fi prematura. In schimb, dezbaterile au evidentiat nesiguranta generala resimtita atat de politicieni, cat si de directorii de companii in incercarile de determinare a profunzimii crizei economice si gasire de solutii de iesire din criza.
Reuniunea a fost una marcata de teama, nemultumire profunda si amaraciune, in contrast pronuntat cu obisnuitele incercari de a ajunge la un consens. Aproape toti participantii au dat vina pe putinii bancheri prezenti pentru colapsul sistemului financiar.
Niciunul din cei prezenti la Davos nu a respins ideea ca economia globala se indreapta catre o recesiune profunda si prelungita.
Un participant a rezumat foarte bine situatia: "Nu stim ce sa facem, stim doar ca trebuie sa facem ceva si foarte urgent".
"Toti cei cu care am stat de vorba mi-au spus ca este cel mai sumbru Davos la care au participat", a declarat Kenneth Rogoff, profesor de economie in cadrul Harvard University.
Totusi, participantii s-au declarat in unanimitate de acord ca este necesar un sistem de reglementare mai strict. Politicienii, de la cancelarul german Angela Merkel la primul-ministru britanic Gordon Brown, au vorbit despre necesitatea crearii unui organism global de reglementare care sa asigure o administrare mai eficienta a sistemului financiar international. Tarile ar trebui sa coopereze in vederea elaborarii unor politici economice si unor standarde de reglementare comune, au aratat cei doi.
Multi, inclusiv ministrul francez de finante Christine Lagarde, au vorbit despre nevoia de a gasi propuneri comune inaintea reuniunii G20 din Londra din luna aprilie, in cadrul careia politicieni de marca din economiile industrializate si emergente vor incerca sa gaseasca solutii de iesire din criza.
Probabil cea mai importanta preocupare, in afara celei de a scoate economia de la "terapie intensiva", a vizat amenintarea protectionismului. Instituirea de bariere comerciale in acest moment ar avea un impact devastator, au fost toti de acord.
O alta schimbare importanta a fost practic absenta oficialilor de pe Wall Street. Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan Chase, a fost singurul director al unei banci americane prezent.
 
Intalnire sterila
  • Majoritatea discutiilor s-au concentrat asupra problemelor care au generat "criza capitalismului", si nu a solutiilor.
  • Dezbaterile au evidentiat nesiguranta resimtita atat de politicieni, cat si de directorii de companii in incercarile de determinare a profunzimii crizei economice si de gasire de solutii de iesire din criza.
  • Aproape toti participantii au dat vina pe putinii bancheri prezenti pentru colapsul sistemului financiar.
  • Liderii politici au sustinut ca in aceasta perioada intetirea protectionismului ar ingropa orice incercare de a salva economia mondiala.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO