Business Internaţional

Grecia vinde Olympic Airlines pentru a-si reduce datoria publica

09.08.2005, 19:30 17

Grecia a semnat un acord preliminar pentru vanzarea Olympic Airlines, operatorul aerian neprofitabil de tip carrier, grupului York Capital/Olympic Investors, au declarat recent reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor, informeaza Bloomberg.

La recomandarea consilierilor de la Olympic Air, un comitet ministerial care se ocupa de vanzarile activelor statului "a aprobat un memorandum, prin care se stabilesc pozitiile initiale ale Greciei si ale grupului York Capital/Olympic Investors", se arata in comunicatul transmis de minister.

In acest fel, "memorandumul deschide calea vanzarii companiei, dar care va depinde in continuare de deciziile Uniunii Europene", mai arata acelasi document.

Conform rapoartelor media din Grecia, Olympic Investors reprezinta un grup de investitori greco-americani. Guvernul grec, care incearca sa vanda operatorul inca din 2000, a declarat ca aceasta este ultima sansa a companiei de a fi salvata printr-o vanzare. Detinerea de catre stat a adus operatorului pierderi care au costat contribuabilii peste doua miliarde de euro in ultimii zece ani.

In luna iunie, autoritatile de la Atena au selectat Olympic Investors ca ofertant preferential pentru compania aeriana care se confrunta cu pierderi.

Conform unor surse din cadrul guvernului, grupul a facut o oferta in valoare de 128 de milioane de euro pentru Olympic Airlines.

York Capital/Olpympic Investors a fost infiintata special pentru a participa la licitatia de vanzare a companiei din Grecia, care se afla de mai multi ani sub supravegherea Uniunii Europene din cauza subventiilor guvernamentale de care a beneficiat. La inceputul acestui an, Comisia Europeana a cerut Greciei sa recupereze 194 de milioane de euro care au fost acordate Olympic Airlines sub forma de ajutoare ilegale. Solicitarea a venit in urma unei decizii a Curtii Europene de Justitie conform careia Atena nu a facut suficiente eforturi pentru recuperarea banilor.

Anul trecut, Olympic Airlines a raportat pierderi nete de 87 de milioane de euro, dupa ce in 2003, anul in care a fost lansata, acestea au fost de 23 de milioane de euro. Compania este succesoarea Olympic Airways, grup care s-a confruntat la randul sau cu pierderi semnificative.

Guvernul grec face eforturi de a privatiza linia aeriana in cadrul unui plan de vanzare a unor active ale statului in valoare de 1,6 miliarde de euro destinat reducerii datoriei publice, printre cele mai ridicate din randul statelor zonei euro, fata de produsul intern brut.

Banca de Investitii Lazard consiliaza guvernul grec cu privire la vanzare, ajutata de Alpha Finance, Emporiki Investment Bank si National Bank of Greece.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO