Business Internaţional

Hipsterii din Londra pierd teren în faţa afacerilor ieşite de pe băncile universităţii din Cambridge

Hipsterii din Londra pierd teren în faţa afacerilor...

Autor: Mădălina M.

30.11.2013, 20:03 1668

Investitorii şi-au mutat atenţia către ideile de afaceri ieşite direct de pe băncile Universităţii din Cambridge, în defavoarea barurilor hipsterilor din cartierul londonez Shoreditch, scrie Bloomberg.

Cambridge, universitatea care a format oameni de ştiinţă dintre cei mai importanţi, de la autorul teoriei evoluţioniste, Charles Darwin, până la cel mai mare cosmolog contemporan, Stephen Hawking, este iar în vogă în rândul fondurilor de investiţii. Transferul de interes se datorează dezvoltării industriei  grele, care este mai greu de reprodus decât ideile de social media şi e-commerce care provin din Londra.

“Oamenii sunt în căutarea unor modele de afaceri mai solide”, spune Harry Briggs, un investitor la firma londoneză de investiţii de capital Balderton Capital.

Oraşul universităţii Cambridge, cu o populaţie de 124 de mii de locuitori, a atras nume importante. Mike Lynch, fondatorul companiei de software Autonomy Corp , a înfiinţat un fond de investiţii de 1 miliard de euro. El a vândut Autonomy Corp în 2011 companiei de IT Hewlett-Packard pentru 11,1 milarde de dolari.  Autorul celei mai mari tranzacţii din Cambridge este acum suspectat de Biroul de Fraude Grave al Marii Britanii pentru presupuse neregului contabile. Lynch neagă acuzaţiile, rămânând un membru cheie în comunitatea britanică de tehnologie, precum şi un susţinător convins al startup-urilor din Cambridge.

Cambridge Innovation Capital, un fond de investiţii al universităţii, poate chelui până la  81 de milioane de dolari în următorii trei ani. De asemenea, firma de consultanţă şi audit KPMG a creat un fond de 100 de milioane de dolari pentru investiţii în date şi analize de care va beneficia în special oraşul Cambridge.

“Cambridge este un brand foarte puternic în sine şi este ca un magnet care atrage companii investitoare”, spune Alwin Magimay, directorul filialei britanice al KPMG.

Investitorii cer guvernului construirea unei linii de tren express care să facă legătura între Cambridge şi capitala londoneză, pentru a avea un acces mai rapid la capacitatea intelectuală a universităţii şi la scena startup-urilor precum Raspberry Pi, producătorul de computere ieftine pentru copii, sau Darktrace, compania condusă de foşti experţi britanici în domeniul apărării cibernetice.

Valoarea capitalului investit în Londra a scăzut în 2012  de la 131 de milioane de lire (157 de milioane de euro) la  126 de milioane de lire( 151 de milioane de euro), în timp ce în regiunea care include Cambridge a crescut pentru prima dată din 2009, de la 19 milioane de lire (22 de milioane de euro) la 23 de milioane de lire (27 de milioane de euro), potrivit Asociaţiei britanice de Capital de risc.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO