Business Internaţional

În Grecia o licenţă de farmacist poate ajunge la 290.000 de euro, iar una de camionagiu la 360.000 de euro

În Grecia o licenţă de farmacist poate ajunge la 290.000 de euro, iar una de camionagiu la 360.000 de euro

Autor: Gabriel Razi

21.10.2010, 23:41 129

Antonios Avgerinos, un farmacist militar pensionat, şi-a doritîntotdeauna să aibă propria farmacie. Motivele sunt simple:legislaţia elenă le asigură farmaciştilor un profit de 35% dinveniturile aferente vânzărilor de medicamente, scrie The New YorkTimes.
Însă totul este reglementat strict, nu numai acest beneficiu. Deexemplu, farmaciile trebuie să fie la cel puţin 250 de metri una dealta şi să aibă o piaţă de cel puţin 1.500 de clienţi.
Dar pentru a putea intra pe o astfel de piaţă, un farmacist estenevoit în cele mai multe cazuri să cumpere o licenţă de la opersoană care iese din acest sector. Şi acestea nu sunt tocmaiieftine, preţul unei licenţe putând ajunge la 400.000 de dolari(290.000 de euro).
"Este un sistem absurd", spune Avgerinos. "Dar aşa a fost de cândmă ştiu", completează el.

Se schimbă situaţia
Dar poate nu pentru mult timp, pentru că prim-ministrul GeorgePapandreou se pregăteşte să reformeze sistemul profesiilor închisece privează anual economia de miliarde de euro.
Eforturile guvernului de a elimina ba­rierele de intrare pe anumitenişe pro­fesionale au declanşat mişcări sociale alimentate degrupurile de interese opozante reformei.
Experţii susţin însă că dinamizarea economiei şi creştereacompetiţiei este singura şansă a Greciei pentru a evita falimentulnaţional şi pentru a putea returna imensele datorii ce depăşescPIB-ul pe un an.
Yannis Stournaras, director al Fundaţiei pentru Cercetare Economicăşi Industrială din Atena (IOBE), cataloghează Grecia ca fiind"ultima economie de tip sovietic din Europa".
"Şi alte ţări au reglementări pentru anumite categoriiprofesionale, însă nu ca în Grecia. Pentru orice activitate trebuiesă te supui unor reglementări", adaugă Stournaras.
Directorul IOBE susţine că există situaţii anormale. "Pentruvânzarea unui medicament împotriva cancerului ce valorează 4.200 dedolari, un farmacist obţine un profit de 1.400 de dolari".

Majoritatea profesiilor au restricţii
Analiştii estimează că există 70 de ca­tegorii profesionaleprotejate în Grecia, cum ar fi avocaţii, inginerii, taximetriştii,logopezii, sudorii, notarii, vânzătorii, proprietarii de standuride ziare sau arhitecţii.
Fiecare dintre aceste nişe profesionale este protejată de un sistemde licenţe şi regu­lamente care impiedică intrarea pe piaţă acompetiţiei. Rezultatul acestei politici este creşterea preţurilor,dar şi profituri substan­ţiale pentru cei care operează îndomeniile respective.
Pe lângă sistemul legislativ restrictiv, preţurile pentruserviciile prestate de unele categorii profesionale sunt fixe sauacordarea licenţelor se face restrictiv. Spre exemplu, o licenţăpentru deschiderea unui stand de ziare poate fi deţinută doar decătre veteranii de război, persoanele cu handicap sau cei cufamilii numeroase.
Studiile indică o creştere a PIB-ului cu 35 de miliarde de dolarisau cu 10% în primii cinci ani de la liberalizarea activităţilorsupuse restricţiilor din prezent. Nimeni nu se aşteaptă ca astfelde schimbări să se facă fără a fi provocate turbulenţe sociale.

Proteste la ordinea zilei
Mulţi cred că tensiunile deja existente în societatea elenă araprinde şi mai mult spiritele, iar marea parte a grupurilor deinterese afectate vor recurge la proteste în stradă.
Un efect similar a fost provocat în această vară când guvernul ademarat liberalizarea sectorului transporturilor. În momentul încare guvernul a anunţat că vor fi emise noi licenţe de transport înurmătorii trei ani, camionagiii au reacţionat prompt şi în plinsezon turistic au pornit o grevă care a blocat graniţele şi aparalizat întreaga ţară.
Grecia nu a mai majorat numărul de licenţe de transport începând cuanul 1970. Această politică a determinat creşterea artificială apreţurilor pentru transport şi a cristalizat un adevărat balonspeculativ pe piaţa licenţelor ce au atins un preţ maxim de 500.000de dolari. Mişcările sindicale ale transportatorilor nu au încetatdecât atunci când Parlamentul a adoptat o lege prin care toatelicenţele ar putea fi anulate. Autorităţile intenţionează să abrogeşi reglementările pentru celelalte profesii, dar, cel mai probabil,măsurile vor fi luate abia după alegerile locale din lunanoiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO