Business Internaţional

In procesul suncii, Wal-Mart nu a facut nici o branza

21.05.2003, 00:00 16

Compania americana Wal-Mart Stores, cel mai mare retailer din lume, incalca drepturile comerciale ale producatorilor italieni de sunca prin vanzarea de sunca feliata si ambalata in afara Italiei, conform unei decizii a curtii supreme europene.
Decizia Curtii Europene de Justitie sprijina o actiune in instanta lansata de producatorii italieni de sunca Parma care incercau sa impiedice ASDA, lantul britanic de magazine de bacanie detinut de Wal-Mart de la a felia si ambala marca "prosciutto" in Marea Britanie. Curtea a sprijinit de asemenea o actiune similara initiata de producatorii branzei Grana Padano impotriva unui importator francez.
"Pregatirea branzei si felierea sucii, cat si ambalarea acestor produse sunt operatiuni importante care ar putea afecta calitatea si autenticitatea produselor, si in consecinta reputatia marcii de origine in cazul in care nu vor fi desfasurate conform standardelor necesare," se precizeaza in decizia curtii.
Marcile comerciale regionale  pentru o serie de produse de la branza Parmesan pana la sampania frantuzeasca au fost constituite cu sute de ani in urma. Multi parteneri comerciali presupun ca Europa utilizeaza marcile respective pentru a-i proteja pe fermieri in fata competitiei externe.
"Etichetele Grana Padano si Parma ham indica desfasurarea unor operatiuni stricte de control menite a mentine reputatia produselor respective ," conform deciziei curtii.
Grecia si Italia au fost pe punctul de a renunta la un acord de comert liber incheiat in anul 2000 cu Africa de Sud din cauza unor obiectii aduse utilizarii unor termeni cum ar fi "grappa" si "ouzo" pentru bauturi provenind din Africa. catalina.apostoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO