Business Internaţional

InBev pierde teren pe pietele din Europa de Vest

09.11.2007, 18:30 10

Compania belgiana InBev, cel mai mare producator de bere din lume, a inregistrat in trimestrul al treilea un proft de 519 milioane de euro, respectiv 85 de centi pe actiune, in crestere cu 8,4% fata de perioada similara a anului trecut, scrie Bloomberg. Totusi, rezultatele companiei s-au plasat sub asteptarile analistilor, care prognozau ca producatorul de bere va obtine un profit de 603 milioane de euro. InBev nu a confirmat asteptarile financiare din cauza ca cererea pentru marcile Stella Artois si Beck's a stagnat in Marea Britanie si Germania. Vanzarile din Europa de Vest au scazut cu 8,3% in trimestrul al treilea, din cauza deciziei companiei de a livra mai putina bere in Marea Britanie. Totodata, producatorul de bere a vandut mai putin in Germnia si Belgia decat in trimestrul al treilea al anului trecut. "Vanzarile din Europa de Vest nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor. De asemenea, compania a cheltuit mai mult pe materia prima", a declarat Chris Gower, analist la MF Global din Londra. Actiunile companiei au pierdut 5,60 de euro (8,4%), fiind cotate la 60,75 de euro/unitate la bursa din Bruxelles.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO