Motivul pentru care preţurile petrolului nu au explodat din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu şi a încercărilor Rusiei şi ţărilor producătoare din Orientul Mijlociu de a controla piaţa şi cotaţiile în favoarea lor este un război comercial dus pe tăcute din celălalt capăt al lumii de SUA.
În criza energiei, Arabia Saudită, considerată un aliat strategic al SUA în Orientul Mijlociu, a respins propunerea preşedintelui american Joe Biden de a majora producţia de petrol pentru a reduce tensiunile de pe pieţele globale şi a frâna creşterea cotaţiilor. Lumea occidentală se confrunta atunci cu o inflaţie record şi o criză a costului traiului cruntă. Răspunsul industriei petroliere americane a fost de a majora propria producţie şi de ceva timp aceasta bate recorduri după recorduri.
Surplusul ajunge în cantităţi tot mai mari la tot mai mulţi clienţi din străinătate, pe pieţe care până nu demult erau considerate clienţii de bază ai grupului compus din OPEC, organizaţie de tip monopol a marilor exportatori de petrol condusă de Arabia Saudită, şi Rusia. Exporturile americane, dar şi blocajele din Marea Roşie şi Canalul de Suez au dat peste cap ordinea de pe piaţa mondială a petrolului, cu efect de frânare asupra preţurilor. Însă tensiunile din Orientul Mijlociu cresc, iar Rusia şi OPEC au anunţat restricţii de producţie cu intenţia nedisimulată de a ţine cotaţiile pe pieţele lumii cât mai sus posibil.
În acest context, au reapărut temeri că preţurile ţiţeiului pot ajunge la 100 de dolari pe baril şi chiar 140 de dolari pe baril. Un atac asupra instalaţiilor de producţie şi export din Iran ar împinge preţurile spre pragul de 100 de dolari barilul, a explicat pentru CNBC Andy Lipow, preşedintele Lipow Oil Associates. Dacă Iranul va încerca să blocheze Strâmtoarea Hormuz, cotaţiile se pot duce la 120-130 de dolari barilul. Iar dacă o eventuală escaladare va implica SUA, petrolul poate ajunge să se tranzacţioneze la 140 de dolari barilul, apreciază analiştii de la Societe Generale.
Ieri, Brentul, tipul de petrol considerat referinţa pentru pieţele internaţionale, se tranzacţiona la 89 de dolari pe baril, dar în scădere. Teama de ce efecte pot avea asupra consumului creşterea lentă a economiei Chinei şi persistenţa dobânzilor mari în SUA a fost mai puternică decât frica de război.
În noua ordine de pe piaţa mondială a petrolului, Europa încearcă să stea cât mai departe de importurile Rusiei, cărora le-a aplicat şi sancţiuni şi le-a înlocuit cu ţiţei american. De asemenea, importatorii europeni preferă să cumpere mai mult petrol din SUA, evitând astfel transporturile lungi şi riscante care înconjoară pe la sud Africa din cauza pericolelor din Marea Roşie şi Canalul Suez, scrie Bloomberg. „Şi cum producţia americană creşte, iar cea a OPEC şi a Rusiei descreşte, SUA capată în mod natural o cotă de piaţă mai mare“, spune Gary Ross, analist la Black Gold Investors.
Anul trecut, media exporturilor americane de petrol către Europa a fost de 1,8 milioane de barili pe zi, faţă de 1,7 milioane de barili pe zi cât a fost media livrărilor spre Asia şi Oceania. Media exporturilor totale a fost de 4,1 milioane de barili pe zi, un salt de 13% faţă de anul trecut prin care s-a ajuns la un record istoric, notează Portfolio.hu. Din 2015, când au fost ridicate majoritatea interdicţiilor de export, livrările de petrol ale SUA au crescut în fiecare an în afară de 2021. Exporturile sunt constituite în cea mai mare parte din ceea ce se exploatează din şist, un petrol mai rar folosit de rafinăriile americane. China a devenit şi ea mare importatoare de ţiţei american, fiind a doua piaţă de destinaţie ca mărime.
Însă China cumpără şi de la Rusia, dublându-şi anul trecut importurile de acolo. De altfel, în 2023 China a cumpărat de la Rusia mai mult petrol ca niciodată. China cumpără masiv şi din Iran, permiţându-i acestei ţări, membră de seamă a OPEC, să ocupe o cotă de 3% pe piaţa globală în pofida unor valuri succesive de sancţiuni americane. India este al treilea importator de ţiţei din lume şi o vreme a preferat să achiziţioneze masiv marfă mai ieftină din Rusia. Însă între timp Washingtonul a intervenit prin înăsprirea sacţiunilor, iar India şi-a moderat importurile ruseşti.
După unele surse, rafinăriile indiene se feresc acum atât de mult de ţiţeiul rusesc încât refuză orice transport al Sovcomflot, operatorul flotei naţionale de tancuri petroliere de stat a Rusiei, şi verifică cu atenţie lanţul proprietăţii oricărui tanc petrolier care ajunge în porturile sale din Rusia pentru a se asigura că acesta nu are legătură cu vreo companie aflată pe lista de sancţiuni a SUA.
Potrivit informaţiilor de pe piaţă, rafinăriile indiene refuză să cumpere şi petrol din Venezuela, şi ea ţară aflată sub sancţiuni.
Punând toate acestea cap la cap, o concluzie poate fi că sancţiunile aplicate colectiv de statele occidentale ţiţeiului rusesc încep să aibă efect, şi pe o arie mai mare de cât s-a sperat iniţial. În ceea ce priveşte viitorul, atât timp cât exportatorii americani găsesc cui să-şi vândă marfa, petrolul american va continua să curgă pe pieţele internaţionale. Mai mult petrol vândut înseamnă pentru ei mai mult cash şi un imbold pentru continuarea producţiei. Iar aceasta înseamnă mai multă siguranţă pentru importatori. Noua ordine de pe piaţa mondială a adus mai mulţi jucători, un plus de stabilitate faţă de situaţia din trecut, în care importatorii erau legaţi de un grup de producători.
