Business Internaţional

Iranul, epicentrul conflictelor la nivel mondial: UE ar putea fi nevoită să părăsească Acordul nuclear cu Iranul, dacă Teheranul continuă să-l încalce

Iranul, epicentrul conflictelor la nivel mondial: UE ar...

Autor: Lacramioara Ivaz

27.09.2019, 12:54 160

Statele europene, semnatare ale Acordului nuclear cu Iranul, au averizat în privat liderii de la Teheran că ar putea abandona înţelegerea, dacă iranienii vor continua încălcarea prevederilor acesteia, relatează cotidianul The Guardian

Avertismentul comunicat Teheranului, discutat în prealabil de către statele europene semnatare ale Acordului - Marea Britanie, Franţa şi Germania - reprezintă răspunsul Uniunii Europeane la acţiunile săvârşite de iranieni care încalcă prevederile.

Autorităţile de la Teheran au întreprins, până în prezent, mai multe acte care încalcă prevederile incluse în Acordul nuclear, ca reacţie la retragerea Statelor Unite din rândul membrilor semnatari şi a sancţiunilor impuse de Washington. Mai mult, liderii iranieni au anunţat că vor mai efectua astfel de acte dacă atitudinea americanilor rămâne neschimbată.

Confruntaţi cu acţiunile iranienilor, europenii resimt dificultăţile menţinerii Acordului şi iau în considerare posibilitatea ieşirii din cadrul acestuia. „Dificultatea constă în faptul că Iranul afirmă că acţiunile sale sunt reversibile, dar dacă ei învaţă cum să facă o bombă nucleară, asta este ireversibil”, a declarat o sursă, citată de jurnalişti britanici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO