Business Internaţional

iX ia in calcul fuziunea totala cu Nasdaq

18.07.2000, 00:00 16



iX, bursa internationala care urmeaza a fi creata prin fuziunea dintre pietele de capital din Londra si Frakfurt, ia in calcul posibilitatea unei fuziuni totale cu piata electronica americana Nasdaq, potrivit unor surse citate de Reuters.

Aceasta va insemna mult mai mult decat deja proiectata colaborare dintre cele doua burse europene si principala piata americana de tranzactionare a actiunilor din domeniul tehnologiei. Pe 14 septembrie sunt programate atat la Londra, cat si la Frankfurt adunari generale ale actionarilor in care va fi supusa la vot propunerea de fuziune a bursei iX cu Nasdaq.

Oficiali ai burselor din Londra si Frankfurt au dat ieri publicitatii un memorandum care cuprinde in mod detaliat elementele derularii procesului de fuziune a celor doua piete.

"Partile intentioneaza sa realizeze schimburi substantiale de actiuni, angajandu-se sa analizeze oportunitatea crearii unei fuziuni totale care sa conduca intr-o faza ulterioara la constituirea unei piete de capital globale", se arata intr-o declaratie comuna a burselor din Londra si Frankfurt.

Don Cruickshank, presedintele desemnat al bursei iX, nu a acordat o importanta prea mare semnificatie posiblei fuziuni cu Nasdaq, subliniind in schimb avantajele crearii pietei unice Londra-Frankfurt. El a afirmat ca eventualul esec al infiintarii iX ar reprezenta pentru bursa londoneza un risc prea mare de a ramane in urma in contextul tendintelor de consolidare de pe marlile piete de capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO