Business Internaţional

Licitatia Vivendi: sase au plecat, doi au ajuns

28.08.2003, 00:00 7



In licitatia pentru activele Vivendi Universal Entertainment (VUE) au mai ramas doi competitori, dupa ce consiliul de conducere al companiei, reunit la Paris, a declarat decizia privind continuarea negocierilor cu reteaua de televiziune detinuta de General Electric, NBC, precum si cu grupul de investitori condus de fostul director al Seagram, Edgar Bronfman.



NBC ofera grupului francez posibilitatea unui parteneriat strategic, fara a fi prea generoasa din punct de vedere al banilor. Grupul condus de Bronfman s-a oferit sa cumpere pachetul majoritar de actiuni asupra activelor Vivendi Universal, pe care compania doreste sa le vanda la un pret estimativ de 14 mld. $.



Pe de alta parte, Vivendi a lasat deschisa si o alta posibilitatea de actiune, indicand ca analizeaza oportunitatea asocierii cu o alta companie in vederea lansarii unei oferte publice initiale prin care s-ar crea o entitate de mai mari dimensiuni. Analistii sunt de parere ca aceasta "inginere" a fost imaginata doar pentru a genera un pret mai mare al ofertelor.



Desi conducerea Vivendi nu a dat inca semnale privind un posibil castigator, analistii sunt de parere ca NBC s-ar afla intr-o pozitie mai favorabila, deoarece finalizarea unei tranzactii cu grupul american de televiziune este mai atractiva din perspectiva directorilor executivi si a actionarilor.



" Oferta celor de la NBC pare cea mai solida pentru ca ofera cele mai mari sinergii si cea mai mare rentabilitate pe termen lung pentru actionarii Vivendi," a declarat David Healy, consultant in cadrul cabinetului de avocatura Fenwick&West. Activele diviziei de media a grupului francez reunesc studiouri de televiziune si productie de film, canalele de cablu USA si Sci-Fi si o serie de parcuri tematice de distractii. Desi Vivendi Universal Entartainment cuprinde si Univesal Music, casa de productie nu este scoasa la vanzare.



Fuziunea dintre NBC si VUE ar putea duce la nasterea unei companii cu o pozitie mult mai stabila fata puternicelor concernuri media precum Viacom, The News Corporation sau Walt Disney, deoarece ar presupune completarea portofoliului NBC cu studiouri de film si televiziune, precum si cu canale de cablu.



Un obstacol destul de important in finalizare negocierilor l-a reprezentat pana acum ezitarea NBC de a fi mai generoasa din punct de vedere financiar. In cazul in care necesitatea acoperirii golului lasat de marile datorii contractate de societate ar deveni prioritara, Edgar Bronfman ar deveni cu siguranta noul proprietar al VUE.



Michael Nathanson, analist media la Sanford Bernstein&Company, si-a declarat insa rezervele privind o posibila victorie a grupului condus de Bronfman :



" Au mai fost ofertanti care au venit cu scheme stralucite de reducere a costurilor si de crestere a incasarilor, incluzand Liberty Media, Viacom sau MGM ...au fost insa scosi din afacere deoarece banii oferiti nu au fost pe masura asteptarilor. Imi este greu sa cred ca grupul condus de Bronfman poate oferi atat cat Vivendi cere."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO