Business Internaţional

London Metal Exchange, o investitie mai profitabila decat bunurile pe care le tranzactioneaza

16.10.2006, 17:47 641

Bursa londoneza a metalelor (London Metal Exchange-LME), cea mai mare piata pentru tranzactionarea aluminiului, cuprului, nichelului si zincului, reprezinta o investitie mai avantajoasa decat investitiile in metalele respective, scrie Bloomberg.
Pretul statutului de membru al acestei burse a crescut cu 72%, pana la 2,03 milioane de dolari din luna mai, pe fondul speculatiilor conform carora bursa, cu o vechime de 129 de ani, va vinde actiuni publicului sau va fi tinta unei achizitii. Pretul cuprului si zincului a scazut cu 15% in ultimele cinci luni, in timp ce pretul aluminiului a pierdut 21 de procente.
Profiturile LME au crescut de patru ori, ai carei membri colecteaza un comision de 0,016% din valoarea fiecarui contract tranzactionat. Volumul tranzactiilor a crescut cu 21%, pana la 59,1 milioane de contracte futures si options, sau aproximativ 2 miliarde de dolari pe zi, sporind veniturile membrilor si eliminand in acelasi timp riscul legat de fluctuatiile de pret.
"Faci bani indiferent de evolutia pietei", arata Williams Adams, strateg in cadrul LaSalle Futures Group din Chicago.
Valoarea actiunilor Chicago Board of Trade, unde tranzactiile zilnice de titluri de trezorerie, cereale si aur au atins un nivel record in trimestrul trei, s-a dublat din momentul in care bursa a fost listata cu un an in urma. CEO-ul Chicago Board of Trade, Bernard Dan, urmeaza a discuta cu directorul LME Martin Abbott cu privire la o potentiala alianta, conform The Observer.
Cresterea valorii burselor de marfuri survine pe fondul unei reveniri a preturilor la materii prime, care a generat preturi record la petrol, benzina, cupru, zinc si zahar, aurul atingand cea mai mare valoare din ultimii 26 de ani. Cererea de marfuri a crescut, cresterea economiei globale alimentand achizitiile de locuinte, automobile si aparatura electrocasnica, in special in China si in SUA, iar producatorii de materii prime nu au putut tine pasul.
O potentiala vanzare a LME ar putea fi luata in discutie in cadrul reuniunii la Londra a 2.000 de traderi, producatori si consumatori. Unele din cele 81 de firme-membre ar putea solicita o astfel de operatiune pentru a-si putea valorifica investitiile.
"Posibilitatea organizarii unei oferte publice initiale ar trebui analizata cu mare atentie", a declarat David King, care a condus LME intre anii 1989-2001. "Din ce in ce mai multe burse din lume vand actiuni publicului pentru a strange fonduri sau pentru a satisface necesitatile propriilor actionari".
Bursa, care se bazeaza inca pe brokeri si nu pe un sistem electronic de tranzactionare, ar putea fi nevoita sa vanda actiuni pentru a-si finanta trecerea inevitabila la un sistem computerizat, spun unii specialisti. In caz contrar, LME risca sa-si piarda din cota de piata.
Nymex, ai carei membri s-au opus introducerii unui astfel de sistem, au pierdut aproape jumatate din businessul de contracte futures pe aur in fata CBOT. LME trebuie sa se modernizeze, spune Colin Griffith, presedinte al Dubai Gold and Commodities Exchange, care opereaza de zece luni.
"Comex si Nymex desfasoara acum mai multe operatiuni pe platforme electronice. Cele care nu fac acest lucru stagneaza", arata Griffith.
Vanzarea SME catre investitori nu este o certitudine. Succesorul lui King la conducerea bursei, Simon Heale, a declarat ca nu crede in posibilitatea organizarii unei oferte publice sau chiar a unei preluari. Actiunile LME apartin celor care doresc sa realizeze tranzactii pe LME, a spus el.
Heale, in varsta de 53 de ani, a fost inlocuit recent de Abbott. LME "ar putea relua in discutie subiectul" daca membrii si actionarii "vor dori sa-si revizuiasca interesul fata de bursa", a declarat Abbott in cadrul unui interviu acordat Financial Times.
Tranzactiile pe bursa londoneza au inregistrat un ritm de crestere cu 14% mai rapid decat cele realizate in cadrul Chicago Board of Trade, a doua mare piata americana de tranzactionare de contracte futures. Cei mai noi doi membri ai LME sunt Bank of America, a doua mare banca americana, si Royal Bank of Canada, cel mai mare creditor canadian.
"Exista cerere din partea clientilor nostri pentru produse LME", declara Alex Heath, director in cadrul RBC.
Spre deosebire de bursele de marfuri, bursa newyorkeza de actiuni si alte piete de actiuni care au fost listate de curand au fost in scadere. Actiunile companiei ce opereaza bursa din New York au scazut cu 1,8% din martie pana in septembrie, pietele rivale inregistrand o intensificare a tranzactiilor.
Asa-numitele actiuni din Categoria B ale LME, care confera detinatorilor dreptul de a tranzactiona pe bursa, s-au vandut ultima oara cu 43 de lire sterline (81 de dolari) fiecare, conform website-ului bursei. In iunie, actiunile se vindeau cu 25 de lire. Din momentul introducerii in mai, 51.200 de astfel de actiuni au fost tranzactionate. Pentru a deveni membru al LME, ceea ce confera dreptul de emitere a unor contracte pe metale, o companie trebuie sa detina 25.000 de actiuni ale bursei. Actiunile din Categoria A, care confera detinatorului un pachet din bursa, nu au fost tranzactionate din luna martie. Cresterea pretului actiunilor LME "reflecta recunoasterea caracteristicilor burselor legate de generarea de cash-flow-uri solide", declara Andrew Mitchell, analist. "Potentiala trecere catre un model generator de profit a determinat discutiile privitoare la o eventuala oferta publica initiala".
Anul trecut, profitul net al LME a atins 1,4 milioane de lire sterline (2,6 milioane de dolari), de patru ori mai mult decat in 2004. Nymex Holdings Inc., detinatoarea celei mai mari piete de energie din lume, a anuntat o dublare a profitului pe trimestrul doi, pana la 38,1 milioane de dolari. Daniel Dicker, care a achizitionat o pozitie Nymex cu doua decenii in urma, spune ca investitia sa s-a dovedit extrem de profitabila.
In prezent, bursele de marfuri atrag oferte de preluare. The New York Mercantile Exchange a vandut 10% din actiunile sale firmei de buyout General Atlantic LLC in schimbul a 170 de milioane de dolari.
Astazi, mai putin de 100 de contracte pe aluminiu sunt tranzactionate zilnic pe Nymex, comparativ cu 11.000 de contracte futures pe trei luni pe aluminiu tranzactionate pe LME.
Nymex a inceput sa-si transfere mai multe tranzactii online. Bursa a inceput sa ofere tranzactionari simultane, online si directe, pe majoritatea metalelor pe 4 septembrie. Cu doua saptamani in urma, aproximativ 52% din contractele pe energie erau tranzactionate electronic, conform lui John Davidson, managing director in cadrul Chicago Mercantile Exchange.
Investitorii vor putea achizitiona si vinde contracte reduse pe metale pe LME incepand cu 20 noiembrie. Contractele respective, denumite LMEminis, vor permite utilizatorilor sa tranzactioneze loturi de 5 tone, comparativ cu contractele actuale de 25 de tone. LMEminis vor fi tranzactionate numai electronic.
Zilele tranzactionarii directe pe LME "sunt numarate", spune Malcolm Freeman, managing director al Ambrian Commodities Ltd. din Londra, membru al LME. Platforma de tranzactionare va fi probabil inchisa in decurs de un an, arata acesta.
Fostul director Heale il contrazice insa. Membrii sunt cei care vor avea ultimul cuvant in aceasta privinta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO