Business Internaţional

Marks & Spencer a respins o noua oferta a lui Green

18.06.2004, 00:00 18



Stuart Rose, director al Marks & Spencer, care a respins deja in numele companiei o noua oferta de preluare din partea magnatului britanic Philip Green, a declarat ca ii va convinge pe actionari de avantajele independentei, relateaza Bloomberg.



Rose, in varsta de 55 de ani, a fost angajat luna trecuta pentru redresarea Marks & Spencer, ale carei actiuni au fost in scadere in cinci din ultimi sase ani.



Green a afirmat saptamana aceasta ca este dispus sa ofere 370 pence per actiune, cash, pentru firma londoneza, reprezentand o suma totala de 8,4 miliarde de lire sterline. Miercuri, pretul de inchidere la bursa pentru actiunile M&S a fost de 363,5 pence. La inceputul lunii, Green a declarat ca este dispus sa plateasca intre 290 si 310 pence per actiune plus o parte de 25% din Revival Acquisitions Ltd., compania destinata finalizarii preluarii. Consiliul Marks & Spencer a refuzat insa ambele oferte.



Presedintele M&S, Paul Myners, a declarat ca "aceasta companie nu este de vanzare" si a indicat ca oferta nu se ridica la un nivel la care poate fi recomandata acionarilor.



"Daca oferta nu ar fi fost acceptabila pentru actionarii Marks & Spencer, nu as mai fi facut-o", a declarat Green catre British Broadcasting Corp. "Aceasta oferta este cu 1,6 miliarde de lire mai mare decat ultima propunere."



Aparent, multi actionari ai M&S ar dori un pret de cel putin 400 pence/actiune, reprezentand un total de 9 miliarde de lire sterline.



Stuart Rose a indicat ca va demonstra valoarea companiei atunci cand va dezvalui, pe 12 iulie, planul de redresare pe care l-a elaborat.



Rose, care a primit o prima de 1,25 milioane de lire sterline la semnarea contractului cu Marks & Spencer, trebuie sa revizuiasca designul hainelor si sa reduca preturile pentru atragerea clientilor inapoi in magazinele companiei, cred atat investitorii cat si analistii. Unele proiecte precum o marca si magazine separate pentru linia vestimentara Per Una ar putea fi puse pe linia de asteptare. Posibila este si renuntarea la magazinele Lifestore.



Ceilalti investitori la bursa se asteptau la o noua oferta din partea lui Green, actionand in acest sens. Actiunile M&S au crescut cu 23% de la decizia lui Green de a face o propunere de preluare.



Green, pe locul 84 in topul celor mai bogati oameni din lume, conform revistei Forbes, a mai incercat, in decembrie 1999, sa preia a M&S, dar a renuntat pentru a evita un conflict cu echipa de conducere. Se pare insa ca nu va putea scapa de aceasta problema.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO