• Leu / EUR4.9423
  • Leu / GBP5.8196
  • Leu / USD4.6194
Business Internaţional

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor turiştilor români din străinătate să revină în ţară

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor turiştilor români  din străinătate să revină în ţară

Autor: Dorin Oancea

15.03.2020, 21:25 2529

Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor cetăţenilor români care se află ca turişti în străinătate să depună demersuri pentru scurtarea şederii şi revenirea în ţară în cel mai scurt timp, în contextul evoluţiei la nivel global a infecţiei cu COVID-19 şi a demersurilor altor state.

Având în vedere faptul că măsurile adoptate la nivelul statelor pot afecta inclusiv traficul aerian şi pot suferi modificări de la o zi la alta, MAE recomandă contactarea agenţiilor de voiaj şi a companiilor aeriene în vederea modificării zborurilor şi a identificării unor rute alternative pentru retur.

Totodată, MAE subliniază că orice călătorie în străinătate în contextul actual trebuie evaluată cu responsabilitate şi din perspectiva riscurilor antrenate de măsurile adoptate de statele de tranzit şi destinaţie şi recomandă consultarea informaţiilor disponibile pe site-ul MAE şi pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

De asemenea, MAE face apel la turiştii români care se află în străinătate de a manifesta responsabilitate şi subliniază că identificarea de soluţii reprezintă un exerciţiu comun, o responsabilitate comună.

În acelaşi timp, MAE face apel la cetăţenii români cu domiciliu sau reşedinţa în străinătate de a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor din aceste state şi subliniază că deplasările către România nu sunt recomandate. Aceste deplasări pot fi afectate de restricţiile impuse de statele de tranzit şi pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecţiei cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranţa celor de acasă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9423
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9417
Azi: 4.6194
Diferență: -0,2031
Ieri: 4.6288
Azi: 5.8196
Diferență: 0,5008
Ieri: 5.7906
Azi: 4.8107
Diferență: 0,1082
Ieri: 4.8055