Business Internaţional

Mittal: Voi achizitiona Arcelor pana in iunie

22.03.2006, 00:00 15

Mogulul industriei siderurgice, Lakshmi Mittal, considera ca are indeajuns de mult suport din partea actionarilor pentru a finaliza preluarea rivalei Arcelor pana la sfarsitul lunii iunie.

De la lansarea ofertei pentru preluarea Arcelor, Mittal s-a intalnit cu actionarii grupului luxemburghez, politicieni si specialisti in domeniu, pentru a discuta pe tema ofertei de 18,6 miliarde de euro (22 miliarde de dolari) facuta companiei Arcelor, relateaza BBC News.

"Actionarii Arcelor au nevoie de Mittal Steel", a declarat Lakshmi Mittal, fondatorul imperiului siderurgic Mittal Steel.

Initial propunerea a fost refuzata de catre conducerea Arcelor, avand suportul unor politicieni care se temeau ca cedarea controlului companiei ar duce la pierderea locurilor de munca a unui numar mare de angajati. Acceptarea fuziunii de catre Arcelor, a doua mare companie din domeniul siderurgic, cu 98.000 de angajati in intreaga lume, ar determina crearea unui conglomerat care va detine 10% din productia totala de otel la nivel mondial.

"Aceasta afacere nu se refera la putere sau bani, ci la consolidarea acestei industrii, si pentru ca aceasta consolidare sa se realizeze, trebuie sa avem sustinerea din partea companiilor din acest sector", a mai spus Mittal.

Gigantul indian argumenteaza aceasta ranforsare cu necesitatea companiilor din domeniul siderurgic de a supravietui si in momentul unei scaderi a pietei. Mittal a dat ca exemplu trimestrele doi si trei ale anului 2005, cand industria a rezistat numai datorita unei consolidari anterioare, in momentul in care companiile au redus din productie.

Arcelor isi desfasoara aproximativ 80% din activitate pe pietele din Europa de Vest, unde dezvoltatea pietei se realizeaza cu o rata foarte redusa, cresterile raportate fiind foarte slabe in comparatie cu estul si centrul Europei.

Cu toate acestea, Mittal a promis actionarilor si celor care se opun acestei fuziuni ca nu se vor face disponibilizari si, in consecinta, niciun angajat nu-si va pierde postul. Mai mult de atat, colaborarea celor doua puteri ar determina crearea celei mai mari companii care activeaza in industria siderurgica pe plan mondial, cu o productie de trei ori mai mare decat a principalului concurent, japonezii de la Nippon Steel. In 2004, primii trei producatori de otel din lume detineau o cota de 11%. Daca Arcelor accepta oferta, Mittal Steel ar detine acum singur 10% din piata de otel, 100 de milioane de tone productie pe an si 320.000 de angajati pe patru continente.

Miliardarul Lakshmi Mittal si-a construit imperiul din industria siderurgica prin preluari succesive pe mai multe piete, de la cele din America Centrala pana la cele din Europa de Est, inclusiv Romania. Incepand din anii ''90, Mittal Steel si-a facut un obicei din a-si achizitiona succesiv rivalii.

Astfel, la inceputul acestui an, a facut si oferta de 18,6 miliarde de euro catre Arcelor. La randul lor, oficialii Arcelor au promis ca vor lua in considerare oferta, dar mai ales "caracterul ostil" al acesteia. Propunerea a atras insa, inca de la inceput, atat critica oficialilor francezi, cat si pe cea a guvernului luxemburghez. Luxemburgul detine 5,6% din totalul actiunilor Arcelor si nu doreste sa vanda aceste actiuni companiei Mittal pentru a obtine profit pe termen scurt, desi oferta facuta a fost deosebit de tentanta.

In ceea ce priveste Franta, ministrul economiei a declarat ca cele doua companii din industria otelului nu sunt compatibile. In timp ce miliardarul indian a insistat in dorinta de extindere, Arcelor si-a mentinut pozitia, refuzand oferta de preluare a celor de la Mittal.

In incercarea de a-i linisti pe europeni, Lakshmi Mittal declara: "Nu cumparam aceasta companie pentru a o inchide". El a mai precizat ca nu are de gand sa-si schimbe oferta facuta pentru ca este suficient de atractiva. Mittal isi considera grupul ca fiind unul cu viziune europeana si este dispus chiar sa-si mute sediul central la Luxemburg daca oferta sa va fi acceptata.

El a subliniat ca fuziunea ar aduce noului grup astfel creat cea mai buna acoperire geografica.

Guy Dolle, directorul executiv al grupului Arcelor, a afirmat la primirea ofertei ca el este pregatit sa nu cedeze insistentelor indianului si, pentru a determina actionarii sa refuze oferta de preluare, a marit dividendele. Cu toate acestea seful Arcelor a negat ca ar fi vorba de o tactica defensiva.

"Actiunea de majorare a dividendelor este normala, nu parte a unei strategii de aparare. Apararea noastra cea mai importanta o reprezinta rezultatele, eficienta si profitabilitatea firmei", a adaugat seful Arcelor. cristina.stoian@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO