Business Internaţional

Moscova cataloghează drept "isterie rusofobă" comentariile lui Boris Johnson privind Siria

Moscova cataloghează drept "isterie rusofobă"...

Autor: Mediafax

12.10.2016, 15:13 129

Marţi, ministrul britanic de Externe a făcut apel la organizarea de manifestaţii în faţa ambasadei ruse la Londra, în semn de protest faţă de intervenţia Moscovei în favoarea regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Anterior, Johnson a comentat că atacurile aeriene ruse în oraşul Alep constituie"fără îndoială crime de război."

Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, a declarat că "acuzarea Rusiei de toate păcatele posibile" de către Johnson nu a fost nimic mai mult decât "o furtună într-un pahar de apă".

"Isteria rusofobă care este în mod constant alimentată de anumiţi membri ai sistemului politic britanic nu este luată în serios de foarte mult timp," a adăugat oficialul de la Moscova.

Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe, a anunţat luni că va cere Curţii Penale Internaţionale să ancheteze posibile crime de război comise de Rusia în Siria.

"Nu suntem de acord cu ceea ce Rusia face, bombardând Alepul. Mai mult ca oricând, Franţa este decisă să salveze populaţia din Alep," a declarat Ayrault.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO