Business Internaţional

Mutare strategică: Iranul îşi mută principalul terminal petrolifer de export din Golful Persic în Golful Oman

Mutare strategică: Iranul îşi mută principalul...

Autor: Tudor Ionescu

05.09.2018, 13:42 469

Unul dintre cei mai importanţi zece exportatori de petrol din lume, conform datelor OPEC, Iran, îşi mută principalul terminal petrolifer de export din Golful Persic în Golful Oman, informează France24, citând o declaraţie a preşedintelui iranian, Hassan Rouhani.

Acest proces a început deja, tot mai multe exporturi fiind redirecţionate de la terminalul de pe Insula Khark la cel din localitatea Jask, aflată în sud-estul ţării, conform oficialului iranian.

„Acest lucru este foarte important pentru mine, este o problemă strategică. O mare parte a vânzărilor noastre de petrol trebuie să se mute de pe Khark la Jask”, a declarat Hassan Rouhani, într-un discurs televizat.

Decizia de a muta terminalul de export în afara Golfului Persic ţine de securitatea energetică a Iranului, întrucât localitatea Jask se află dincolo de Strâmtoarea Hormuz, un punct strategic, dar, totodată, vulnerabil în faţa operaţiunilor militare. Prin strâmtoare trec toate exporturile de petrol saudite, kuweitiene, precum şi exporturile de petrol ale Irakului ce provin din câmpurile sale sudice. Astfel, o eventuală perturbare a tranzitului petrolierelor prin Strâmtoarea Hormuz are protenţialul de a afecta aprovizionarea cu petrol la nivel global.

În anii trecuţi, Iranul a ameninţat în repetate rânduri că va bloca Strâmtoarea Hormuz, în situaţia unui conflict militar cu Statele Unite - lucru puţin probabil ţinând cont de capacităţile militare americane din regiune.

Pentru Iran, Golful Oman mai oferă şi avantajul geografic de a se învecina cu Oman, un stat cu care de-a lungul timpului a menţinut relaţii destul de bune, spre deosebire de Golful Persic, unde se învecinează preoponderent cu state ostile, exceptând Qatar. Chiar şi aşa, scenariul unei blocade i se poate aplica şi Golfului Oman, ţinând cont că este una dintre zonele de operare ale Flotei a Cincea americane. De asemenea, Marea Britanie are o bază militară în Oman, care, în anii următori, va putea găzdui portavioane şi submarine.

Potrivit datelor Geopolitical Futures, prin Strâmtoarea Hormuz trec, în medie, 18,5 milioane de barili de petrol pe zi. Cea mai mare parte a acestora provin din Arabia Saudită (exporturi de 8,45 de milioane), urmată de Emiratele Arabe Unite (2,89 de milioane), Kuwait (2,63 de milioane), Irak (2,39 de milioane), Qatar (1,73 de milioane) şi Iran (1,56 de milioane).