Business Internaţional

O ambarcaţiune cu migranţi care traversa Canalul Mânecii s-a răsturnat: Cel puţin o persoană a murit

O ambarcaţiune cu migranţi care traversa Canalul...

Autor: Cosmin Pirv

12.08.2023, 12:31 22

Cel puţin o persoană a murit şi alte zeci au fost salvate după ce o ambarcaţiune cu migranţi care traversa Canalul Mânecii s-a răsturnat sâmbătă dimineaţa, scrie SkyNews.

Cinci persoane au fost recuperate în „stare gravă” şi transportate cu elicopterul la un spital din Calais, iar 50 de persoane au fost salvate, au anunţat autorităţile franceze.

O operaţiune de căutare şi salvare la care participă cinci nave franceze, două nave britanice şi un elicopter este în curs de desfăşurare în urma incidentului din largul Capului Gris Nez, în nordul Franţei.

Un primar din zonă a declarat că o vastă operaţiune de salvare a fost lansată sâmbătă dimineaţa, deoarece mai multe ambarcaţiuni au încercat să traverseze în acelaşi timp. El a spus: „Lângă Sangatte au găsit, din păcate, persoane moarte”.

Prefectura maritimă franceză a Canalului Mânecii şi a Mării Nordului a anunţat că „în acest stadiu, aproximativ cincizeci de persoane au fost salvate, unele dintre ele cu mijloace britanice”: „Din nefericire, şase persoane au fost recuperate în stare gravă, iar una dintre ele, evacuată cu elicopterul la spitalul din Calais, a fost declarată decedată”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO