Business Internaţional

O economie miracol cu un milion de pensionari pe caz de boala

29.04.2003, 00:00 27

Cu numai cativa ani in urma prospera economie a Olandei era proclamata ca un prim exemplu al asa numitei "a treia cale" atat de catre presedintele american de atunci Bill Clinton cat si de catre prim-ministrul britanic Tony Blair.
Insa in ultima vreme miracolul economic olandez si-a mai pierdut din stralucire pe masura ce somajul a atins cel mai ridicat nivel al ultimilor 20 de ani iar cresterea economica a intepenit in nemiscare, relateaza BBC News.
Fostul prim ministru olandez Wim Kok a calatorit in lumea intreaga pentru a impartasi din experinta celei de-a treia cale sau Polder Model, dupa cum a fost numita in Olanda. Acest model si-a luat numele de la faimoasele terenuri recuperate de sub ape din tarile de Jos, care erau numite poldere, si se refera la politicile economice adoptate in urma consensului dintre guvern, sindicate si patronat.
Timp de mai bine de zece ani, Modelul Polder a mentinut nivelul salariilor scazut, ceea ce a condus la o crestere economica fara precedent in a doua jumatate a deceniului trecut, cu o rata a somajului apropiata de zero, un ritm de crestere infloritor, un nivel scazut al inflatiei si exporturi puternice.
Insa incepand cu 2003 economia a intrat pe o panta descendenta, cu reaparitia inflatiei si o rata a somajului care se apropie de 5 procente. Unul din douazeci de muncitori olandezi este acum fara slujba, in contrast cu perioada de numai acum cativa ani in urma cand companiile olandeze ajunsesera sa recruteze muncitori straini pentru a completa nevoia de forta de munca.
Anul trecut, economia olandeza, care in anii '90 a depasit mereu media de  crestere economica din Uniunea Europeana, a ajuns la un punct de stagnare, atingand cel mai redus ritm de crestere economica din ultimii 20 de ani.
Volumul exporturilor si marfurilor, un motor important de crestere in timpul boom-ului din anii '90, a scazut pentru prima data din 1982. "Cel mai important motiv pentru care economia a stagnat este ca incepand cu 1997 salariile au crescut cu mult mai mult decat in restul Europei", a declarat Jan Klaver, economist sef la VNO-NCW, Confederatia Industriei si Patronatului din Olanda. "Din aceasta cauza produsele si serviciile noastre au devenit mai putin competitive decat cele din restul Europei", completeaza Klaver.
In plus Olanda se confrunta si cu o problema unica in lume si anume cresterea alarmanta a muncitorilor pensionati pe caz de boala. Numarul lor este pe cale sa atinga un milion anul viitor, ceea ce reprezinta o cifra mare la o populatie de 16 milioane de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO