Business Internaţional

ONU avertizează: Rusia intenţionează să judece prizonierii de război ucraineni la Mariupol

ONU avertizează: Rusia intenţionează să judece...

Autor: Laura Buciu

23.08.2022, 12:14 46

Biroul ONU pentru drepturile omului s-a declarat „îngrijorat” după ce marţi au început să apară informaţii potrivit cărora Kremlinul şi grupările armate afiliate din regiunea Doneţk din estul Ucrainei plănuiesc să judece prizonieri de război ucraineni în Mariupolul ocupat, relatează Sky News.

Într-o declaraţie, Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a spus că imaginile de pe reţelele de socializare păreau să arate cuşti de metal în curs de construcţie la o sală filarmonică din oraşul portuar Mariupol din sudul ţării, care a fost capturat de forţele ruseşti la începutul acestui an.

Cuştile sunt „aparent pentru a reţine prizonierii de război în timpul procedurilor”, a precizat ONU.

Purtătorul de cuvânt Ravina Shamdasani a declarat: „Reamintim că dreptul umanitar internaţional interzice înfiinţarea de instanţe doar pentru a judeca prizonierii de război şi că privarea intenţionată a unui prizonier de război de drepturile la un proces corect şi regulat reprezintă o crimă de război. Suntem, de asemenea, îngrijoraţi de faptul că prizonierii de război au fost, în general, deţinuţi fără a avea acces la monitori independenţi, expunându-i astfel riscului de a fi torturaţi pentru a li se extrage o mărturisire. Au existat, de asemenea, declaraţii publice îngrijorătoare din partea oficialilor ruşi şi a membrilor grupurilor armate afiliate care i-au etichetat pe prizonierii de război ucraineni drept "criminali de război", "nazişti" şi "terorişti", subminând astfel prezumţia de nevinovăţie. Reiterăm apelurile noastre către Federaţia Rusă de a acorda acces deplin monitorilor independenţi la toate persoanele deţinute în legătură cu conflictul armat din Ucraina, de către Federaţia Rusă, inclusiv cele deţinute de grupurile armate afiliate la Rusia”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels