Cu parapete si turnuri din piatra, Chateau d'Yquem este unul dintre putinele castele veritabile dintre proprietatile din Bordeaux. De pe varful dealului, castelul dezvaluie o priveliste de basm cu podgoriile care se intind mai jos. Doar niste litere latinesti sapate in piatra cu multe secole in urma marcheaza poarta principala a castelului. Singuratatea locurilor il incanta pe stapan, contele Alexandre de Lur-Saluces. "Nu vrem sa devenim un Mondavi in Napa Valley", spune el. "Trebuie sa meriti cu adevarat o vizita la Yquem".
Sa produci cel mai celebru vin alb dulce din lume cere multa rabdare. Toamna fiind, ceata noptii invaluie podgoria. Pana la sfarsitul dimineatii, soarele incendiaza totul si spulbera orice urma. Strugurii sunt la fementat si o ciuperca numita Botrytis cinerea ii ataca, contribuind la formarea licorii.
Este foarte greu sa obtii acest vin minunat. Cam o data la zece ani, recolta ingheata, alteori, daca nu este suficient de cald, nu se pot culege strugurii. Daca ploua prea mult, strugurii vor fi suculenti iar vinul nu tocmai bun. De trei ori, in 1972, 1974, si 1992, contele Lur-Saluces a luat dificila dar extrem de inteleapta decizie sa nu imbutelieze nici macar un strop din celebrul vin. "E greu sa mentii in top o asemenea mostenire", spune el.
In anii '90, contele s-a angajat intr-o lunga batalie pentru controlul Yquem, in timp ce multe dintre rudele sale il presau sa vanda totul catre Louis Vuitton Moet Hennessy. Disputa familiei sunt relatate in "Noble Rot", o carte noua de William Echikson, redactor la Wall Street Journal Europe. Iata un extras din aceasta carte:
Fostul parasutist
Nimic din copilaria sau educatia lui Alexandre de Lur-Saluces nu il predestina pentru conducrerea Yquem. A crescut in Burgundia, si nu vizitase niciodata Yquem in tinerete. Dupa ce a fost parasutist in armata si a obtinut o diploma in afaceri de o scoala din Lille, un var l-a ajutat sa primeacsa o slujba de vanzator la 3M. Isi ura slujba.
Cand unchiul sau, marchizul Bertrand de Lur-Saluces, proprietarul Yquem, l-a sunat ca sa ii ofere un job, Alexandre s-a mutat in Bordeaux. A luat cateva cursuri de oenologie si si-a urmarit unchiul in modul de administrare a afacerii. Un an mai tarziu, pe 19 decembrie 1968, Bertrand mergea afara la o plimbare. In doar cateva minute, era mort la varsta de 80 de ani, victima a unui atac de cord.
"A fost ca un bloc de stanca care a cazut pe umerii mei", a spus Alexander mai tarziu. In curand, el afla ca marchizul nu isi mai schimbase testamentul din 1925, si totul revenea fratelui sau, Eugene. Lui Alexandre ii revenea doar 1%, din partea tatalui sau, iar restul castelului trebuia sa fie impartit intre alti 50 de mebri ai familiei.
In casa sa din Lur-Saluces, Alexandre a inceput sa caute prin sertarele casei un testament nou. "Unchiul meu ma chemase sa isi revizuiasca testamentul, pentru ca fratele meu nu demonstrase nimic", a spus Alexandre. "Incepuse sa lucreze la noul testament, dar moartea subita l-a impiedicat sa il finalizeze."
La inmormantarea marchizului din ajunul Craciunului, Eugene a stat in primul rand. Intre timp, Alexandre se mutase deja in dormitorul marchizului din casa dn oras. Eugene a primit o camera mica la etajul de sus, de obicei destinata servitorilor. "M-am simtit ca la inchisoare in zilele pe care le-am petrecut acolo", isi aminteste Eugene.
La scurt timp dupa inmormantare, cei doi s-au intalnit la o cina intr-un bistro in voga. Alexandre i-a spus fratelui sau ca programase o intalnire cu un notar.
"De ce?", a intrebat Eugene
"Pentru ca eu sa pot conduce Yquem ", a venit replica lui Alexandre.
"Eu sunt mostenitorul", a avertizat Eugene.
"Esti incapabil, nu poti face fata provocarii", a inceput sa tipe Alexandre. "Eu am trait in Bordeaux si am absolvit o scoala de afaceri".
Eugene isi aminteste ca Alexandre statea in picioare si tipa la el, aratand ca un dragon care scuipa flacari. "Unchiul Bertrand a vrut ca eu sa conduc Yquem", argumenta el.
Schimbare de gust
Intre 1960-1970 Yquem a avut probleme, deoarece consumatorii si-au indreptat preferintele catre vinurile seci. Dar soarta s-a schimbat din nou in 1980. Anul 1983 a fost grozav pentru piata americana, datorita lui Reagan si a consolidarii dolarului, ceea ce a insemnat o revigorare puternica a vanzarilor. Preturile au inceput sa creasca. Yquem a devenit brusc posper, cu vanzari de aproape 15 milioane dolari si o disputa printre actionari: cat de mult din acest succes este datorat lui Alexandre? A reusit el sa creasca popularitatea vinurilor dulci sau eforturile lui de a mentine un nivel inalt calitativ, de a investi in tehnologie au fost rasplatite?
Au inceput sa apara neintelegerile. Cand toti vindeau vinul in primavara imediat dupa recolta, Alexandre a insistat sa astepte pentru inca patru ani ca vinul sa se "odihneasca" in sticle. Unii membri ai familiei au fost socati de milioanele de dolari care stateau sub pamant.
Alexandre a raspuns ca retinerea unui stoc asa de mare este un gest de prudenta. Asta l-ar putea ajuta sa scoata pe piata o anume cantitate in fiecare an, chiar daca recolta annuala ar fi fost distrusa in totalitate. "E comoara mea", a spus el. I se parea ca proteja de supra-comercializare un monument national. In schimb, cea mai mare ingrijorare a contelui o reprezentau taxele mari practicate de guvernul francez. Cand valoarea Yquem a inceput sa creasca, Alexandre l-a consultat pe auditorul parizian Bernard Hinfrai. In 1990, acesta din urma a creat un plan de infiintare a unei companii in sistem de comandita simpla. Compania ar putea inchiria terenurile Yquem si ar detine proprietatea vinurilor imbuteliate, reducand povara taxelor asupra actionarilor, pastrand profiturile neinvestite in registrele sale. Mai mult, comapnia nou creata l-ar investi pe presedinte cu putere aproape nelimitata pentru a conduce Yquem dupa bunul plac. Alexandre ar fi putut chiar sa inceapa sa isi aranjeze succesiunea, in favoarea fiului sau cel mare, Bertrand.
In noiembrie 1991, a convocat o sedinta extraordinara la hotelul parizian Royal Monceau. Rudele au umplut sala de conferinte, dar Eugene era absent, ca de obicei. Contele a sosit acompaniat de auditor, care a inceput sa prezinte avantajele noii companii. Unii dintre membrii familiei se temeau ca agenda secreta a acstei comapnii iii vor acorda contelui putere deplina.
"Haideti sa reflectam asupra acestei propuneri cateva luni", a sugerat varul lui Alexandre, Louis Hainguerlot, dupa ce auditorul terminase .
Cateva zile mai tarziu, Hainguerlot si fiul sau, Bertrand, au obtniut un ordin judecatoresc si au calatorit spre Bordeaux impreuna cu seful Politiei. Au ajuns la intarea la Yquem si au cerut sa vada o dovada a puterii contelui asupra Yquem.
Documentul pe care l-au vazut era din 1968, acelasi intocmit de notar si semnat de Eugene si de Alexandre. Il autoriza pe Alexandre sa execute testamentul marchizului, dar nici un alt document nu il autoriza pe conte sa fondeze o societate in comandita. "Am innebunit", a declarat Louis Haniguerlot. Lucrurile s-au agravat la aflarea vestii ca Alexandre cumpara actiuni pe preturi de nimic de la ceilalti actionari, crescandu-si astfel capitalul de la 1% la 13%.
LVMH, interesat
Familia Hainguerlot a decis ca nu mai este nimic de facut, decat sa vanda, iar pana la sfarsitul lui 1994, adunasera un grup de rude care detineau 37% din actiuni. Pierre d'Harcourt, de la banca de investitii Eurofin din Paris, a ajutat familia Martell sa vanda afacerea cu Cognac si era specializat in afacerile companiilor detinute de familii.
D'Harcourt a abordat grupul LVMH, unul din regii luxului mondial. Proprietarul sau, miliardarul Bernard Arnault s-a aratat interesat. Desi nu credea ca Alexandre l-ar putea impiedica sa cumpere compania, Arnault a dorit mai intai o intelegere amiabila. "Intre noi nu puteau exista decat solutii inteligente. Am fi putut asigura viitorul Yquem, eliminand problema mostenirii si a fragmentarii capitalului. In schimb, am fi dorit sa il vedem pe Alexandre facand vin in continuare."Dar contele a refuzat orice discutie, spunand unui reprezentant LVMH ca Yquem nu e de vanzare.
LVMH nu s-a oprit aici si a facut o oferta de achizitie de 160 milioane de dolari. "Pentru o afacere care aduce annual un venit mediu de 3 milioane de dolari, pretul e de vis", a afirmat d'Harcourt. Cand aceasta stire a fost facuta publica, Alexandre se afla in Bangkok, la o cina de afaceri, si la auzul ei, s-a facut rosu si a iesit furtunos din incapere. Invitatii nu au mai apucat sa guste din vinul de Yquem adus de conte pentru desert.
S-a intors cu primul avion in Franta, spunand ca acesta afacere este" o bijuterie care trebuie protejata si slefuita permanent." "Ce se va intampla cu Yquem daca va fi preluat de Arnault?", a intrebat un jurnalist. Contele a avertizat: "Daca preia castelul, va aduce acolo modele si va incepe sa produca un parfum numit Yquem".
Procesul
Vanzarea era in toata presa: "Regele luxului isi face cadou cel mai bun vin", se putea citi in saptamanalul VSD. Desi castigurile nu erau de talia unei asemenea companii, Alexandre continua sa isi numeasca vinul "o bijuterie, cel mai cunoscut, mai prestigios si mai bun vin din lume".
Lur-Saluces se considera un luptator pentru valorile Frantei, un David de toate zilele care se lupta cu Goliath-ul Arnault.
Vanzatorii au inceput sa se ingrijoreze, deoarece daca Alexandre mai amana mult acceptarea ofertei, LVMH s-ar fi putut retrage din cursa, iar contele ar fi avut posibilitatea sa cumpere de la membrii familiei sale. In curand, Alexandre incerca o noua metoda pentru a obstructiona desfasurarea lucrurilor. Legea Franceza spune ca in cazul in care exista o acuzatie penala, ea trebuie rezolvata inaintea oricarui proces civil, iar o asemenea procedura dureaza uneori ani intregi.
Atunci, contele s-a gandit sa deschida un proces in care sa se cerceteze presupusele abuzurile tertilor asupra fratelui sau, Eugene. Acesta s-a declarat socat, dar a trebuit sa apara in fata Curtii, la varsta de 76 de ani. In curand socul a fost inlocuit de obligatie de a spune partea sa de poveste. "Fratele meu pretinde ca am fost supus unor abuzuri si ca semnatura mea a fost falsificata, ceea ce este total neadevarat. Fratele meu, care detine doar o mica parte din Yquem, incearca, impotriva dorintei mele, sa ma deposedeze de toate actiunile".
La apel, un arbitru i-a oferit lui Alexandre posibilitatea de a cumpara partea familiei sale. Dar contele dorea sa plateasca doar jumatate din pretul LVMH, ideea fiind respinsa, Decizia Curtii era ca LVMH trebuie sa primeasca actiunile cumparate sau Alexandre o sa plateasca 3 500 $ pe zi.
Alexandre atacase LVMH ca sa puna presiune pe umerii lui Eugene, iar familia Hainguerlot se pregatea sa faca acelasi lucru.
Arnault a simtit vulnerabilitatea, si in 1999, s-a intalnit la ordeaux cu Alexandre. Acesta din urma i-a cerut lui Arnault sa vanda actiunile, la care Arnault a replicat ca nu e un vanator, ci un investitor care ar putea salva Yquem. Ca dovada a bunelor intentii, i-a oferit din nou contelui presedintia companiei.
Alexandre a cazut de acord, cu anumite conditii: o prima pentru procentul de 7 % detinut de el din actiuni si una pentru fiul sau pentru procentul de 2% din actiunile firmei. Alexandre vroia deasemenea,sa se razbune. A spus ca nu va vinde niciodata daca Eugene si alti actionari isi vor pastra cele 35% din proprietatea companiei, iar Arnault a consimtit.
Un secol intr-un pahar
La 19 aprilie 1999 Alexandre i-a intampinat pe invingatori cu gratie. A fost servit un pranz delicios si ca desert, contele a adus din pivnitele sale unul dintre cele mai bune vinuri. Toti cei trei barbati au toastat: "Puteai gusta in acel vin intregul secol", isi aminteste Pierre Gode, mana dreapta a lui Arnault.
Gode a mai declarat: " Veniturile aduse de vinuri nu sunt ca cele aduse de gentile Louis Vuitton, dar pentru LVMH nu conteaza. Yquem este ca un haute-couture in lumea modei. Promoveaza o cultura a excelentei in cadrul grupului si asta e tot ce ne intereseaza", a conchis el. Planurile lui Gode includ reducerea stocurilor uriase prin vanzarea catorva mii de sticle pe an. Strategia l-a incantat pe Alexandre. Dupa ce il vazuse pe Arnault ca o incarnare diavoleasca, acum contele il percepe ca pe salvatorul Yquem :"Bernard Arnault intelege ca aceasta bijuterie trebuie sa fie protejata. Am gresit cand l-am suspectat", a afirmat acesta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
