Business Internaţional

Premierul Ungariei vrea controlul asupra băncii centrale. BCE se opune din răsputeri

Premierul Ungariei vrea controlul asupra băncii centrale. BCE se arată îngrijorată de schimbările legislative

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax

22.12.2011, 17:50 609

Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a exprimat joi "îngrijorarea referitoare la independenţa" băncii centrale din Ungaria, din cauza unui proiect de lege al autorităţilor de la Budapesta menit să reorganizeze instituţia, transmite AFP.

BCE a primit miercuri o nouă solicitare de opinie din partea guvernului ungar, în legătură cu un amendament adus proiectului de reformă.

Această nouă versiune a legii înaintată Parlamentului de la Budapesta pe 16 decembrie "conţine amendamente substanţiale în comparaţie cu o versiune pentru care BCE şi-a exprimat opinia la jumătatea lui decembrie", se arată într-un comunicat al BCE.

Propunerea legislativă, contestată de banca centrală ungară, retrage, printre alte prevederi, dreptul preşedintelui instituţiei de a-şi numi adjuncţii, în avantajul primului ministru.
"Proiectul provoacă temeri că schimbările vor permite influenţarea procesului decizional în detrimentul independenţei băncii centrale", potrivit BCE.

Independenţa băncii centrale este unul dintre criteriile care trebuie respectate de o ţară pentru a intra în zona euro.

Instituţia europeană este preocupată şi de proiectul de reformă constituţională privind fuzionarea băncii centrale cu autoritatea de supraveghere a instituţiilor financiare, pentru a crea o nouă instituţie, care nu a fost supus consultărilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO