Business Internaţional

Presa germană scrie despre România şi Bulgaria, măcinate de dezamăgire după aderarea la UE

Presa germană scrie despre România şi Bulgaria, măcinate de dezamăgire după aderarea la UE

Autor: Mediafax

01.01.2012, 18:34 3767

Când Bulgaria şi România au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, cele două ţări păreau să intre într-un domeniu al păcii, belşugului, securităţii şi stabilităţii. Astăzi, însă, cele mai noi state membre ale UE sunt măcinate de dezamăgire, potrivit Deutsche Welle.

Cea mai săracă ţară a UE, Bulgaria este pe ultimul loc în ceea ce priveşte veniturile, pensiile, productivitatea muncii şi eficienţa energetică. Sofia este criticată în continuare pentru reformele judiciare, managementul subvenţiilor, lupta împotriva corupţiei, crimei organizate şi traficului de persoane, precum şi pentru nivelul scăzut al protecţiei copiilor.

De altfel, pentru a primi cele două ţări în Uniune, Bruxelles-ul a stabilit standarde clare pentru Bulgaria şi România, care fac în continuare obiectul controalelor speciale. Chiar şi în prezent, anumiţi membri ai Parlamentului European consideră că cele două ţări nu sunt pregătite pentru apartenenţa la UE.

În aceste condiţii, numeroşi bulgari apreciază că, la 1 ianuarie 2007, ţara lor a devenit un membru de rangul doi al UE. Ca dovadă, ei citează restricţiile care continuă să îi vizeze pe bulgari, dar şi pe români, pe piaţa muncii în numeroase state membre ale blocului comunitar. Introducerea monedei euro este de asemenea departe de a se produce.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO