Business Internaţional

Preşedintele Google a primit un bonus de 106 milioane dolari pentru anul trecut

Preşedintele Google a primit un bonus de 106 milioane...

Autor: Vlad Popescu

05.02.2014, 10:55 213

Cele 6 milioane de dolari în cash vor fi plătite în luna februarie şi reprezintă "recunoaşteorea contribuţiilor sale la performanţele Google din anul fiscal 2013", potrivit documentelor transmise de companie Comisiei pentru valori mobiliare din SUA, citate de Wall Street Journal.

Pachetul de acţiuni în valoare de 100 milioane de dolari va fi acordat miercuri, iar titlurile nu sunt tranzacţionabile până în luna mai a anului 2015.

În anul 2012, compensaţia totală a lui Schmidt la Google a totalizat 7,6 milioane de dolari, după ce a primit în 2011, odată cu preluarea poziţiei de preşedinte executiv al consiliului de administraţie, un bonus în acţiuni de 100 milioane de dolari.

Schmidt lucrează la Google din anul 2001 şi a ocupat funcţia de CEO timp de 10 ani. Cofondatorul Google Larry Page a preluat în 2011 funcţia de CEO.

Veniturile şi profitul net al Google au crescut anul trecut cu aproximativ 20%, la 60 miliarde de dolari, respectiv 13 miliarde de dolari.

Acţiunile companiei au urcat cu aproximativ 61% de la începutul lui 2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO