Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a semnat luni ordinul privind dizolvarea Parlamentului, în vederea organizării alegerilor legislative anticipate pe 26 octombrie, a anunţat purtătorul său de cuvânt, Sviatoslav Ţegolko, relatează agenţiile UNIAN şi Itar-Tass.
Preşedintele a hotărât să dizolve Parlamentul, deoarece "aceasta este singura decizie corectă", a afirmat Ţegolko, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.
"Stimaţi concetăţeni! Am decis să dizolv Parlamentul ucrainean. Alegerile anticipate vor avea loc pe 26 octombrie 2014", a declarat Poroşenko într-o adresare către naţiune, potrivit UNIAN.
"Sondajele arată că aproximativ 80 la sută dintre cetăţeni susţin ideea de a convoca alegeri anticipate. Alegerile sunt cea mai bună metodă de a realiza lustraţia; aceasta trebuie să înceapă cu organul reprezentativ suprem", a afirmat el.
În opinia preşedintelui ucrainean, "componenţa actuală a Parlamentului l-a sprijinit timp de un an şi jumătate pe (fostul preşedinte Viktor) Ianukovici. Majoritatea acestor deputaţi a adoptat legi dictatoriale. Ei trebuie să fie traşi la răspundere penală şi politică".
"Mulţi dintre deputaţii ucraineni sponsorizează sau sunt de partea separatiştilor" din estul Ucrainei, a denunţat Poroşenko, menţionând că "cererea de a declara republicile separatiste Doneţk şi Lugank drept organizaţii teroriste a obţinut doar 232 de voturi".
"De ce unii nu au votat pentru această propunere? Cât timp mai putem răbda o astfel de atitudine?! Oare în acest mod vom putea câştiga războiul?", şi-a exprimat indignarea preşedintele ucrainean.
"Precedentele alegeri au avut loc în urmă cu doi ani. Dar am impresia că au trecut decenii, deoarece ţara s-a schimbat enorm. Alegerile legislative din 2012 nu au fost nici libere, nici democratice, nici transparente. Ele nu au corespuns standardelor europene", a declarat el.
Potrivit lui Poroşenko, "printre duşmanii Ucrainei nu se numără doar teroriştii şi mercenarii veniţi din Rusia... Corupţia, şomajul şi sărăcia provoacă pagube mai mari decât tancurile".
"Aceste alegeri fac parte din planul meu de pacificare. În calitate de preşedinte al Ucrainei, garantez că alegerile se vor desfăşura în mod democratic şi transparent. Buletinul de vot este cea mai puternică armă a cetăţenilor pentru apărarea ţării lor", a afirmat preşedintele, îndemându-i pe ucraineni să participe masiv la alegerile din octombrie.
În iulie, coaliţia guvernamentală din Parlamentul ucrainean s-a desfiinţat, deschizându-se astfel calea către alegeri legislative anticipate.
Anterior, două partide - Udar al fostului campion la box Vitali Kliciko, un aliat al preşedintelui Petro Poroşenko, şi Svoboda (Libertate, dreapta naţionalistă) - au anunţat că se retrag din coaliţia aflată la putere.
Preşedintele Poroşenko a promis alegeri anticipate încă de când a fost ales preşedinte, pe 25 mai.