Business Internaţional

Primarul din New York a invins deficitul

29.04.2004, 00:00 14



La un an dupa ce un deficit bugetar de 3,8 miliarde de dolari ameninta sa provoace o adevarata criza fiscala, Michael Bloomberg, primarul orasului New York, a propus saptamana aceasta un buget echilibrat. Acesta prevede si returnarea partiala a sumelor suplimentare colectate cu ocazia masurii nepopulare de crestere cu 18,5% a impozitului pe proprietate.



Schimbarea este rezultatul unor modeste imbunatatiri in economia newyorkeza, alimentate in parte de profiturile sporite generate de Wall Street, precum si a unor cresteri de impozite anul trecut.



Dupa doi ani dificili pentru omul de afaceri devenit primar, situatia economica pare sa se amelioreze.



In acelasi timp insa Bloomberg a previzionat o posibila revenire la deficit in 2006, din cauza cheltuielilor publice in crestere cu serviciile de sanatate si cu sistemul de pensii.



Analistii bugetari sunt de parere ca primarul din New York nu a luat suficiente masuri pentru a aduce sub control cheltuielile cu pensiile si cu sanatatea, calificand planul sau de a trimite cecuri in valoare de 400 de dolari proprietarilor de imobile drept un tertip electoral.



Newyorkezii au si cateva motive de optimism. Gradul de ocupare al fortei de munca in cadrul sectorului privat creste in sfarsit, dupa trei ani de scadere continua, iar piata de capital si turismul incep sa dea semne de redresare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO