Business Internaţional

Pro si contra pachetului fiscal propus de presedintele Bush

08.01.2003, 00:00 14

Presedintele Bush a prezentat ieri un amplu plan de stimulare economica care presupune eliminarea taxelor pe dividende si ajutoare financiare pentru someri care urmeaza sa aduca in economie 600 mld.$. in urmatorii zece ani. El a fost primit cu entuziasm de investitori, in schimb a fost aspru criticat de catre democrati care au spus ca-i favorizeaza pe cei cu venituri mari, relateaza agentiile internationale de presa.
Eliminarea taxelor pe dividende este cea mai radicala masura propusa de planul republicanilor. In prezent, veniturile din dividende sunt impozitate de doua ori: companiile distribuie dividende actionarilor din profitul care a fost deja impozitat, iar actionarii platesc impozite asupra dividendelor pe care le primesc. Presedintele Bush a caracterizat aceasta dubla impozitare "nedreapta", propunand eliminarea ei.
Eminarea taxelor pe dividende este un stimulent puternic pentru americani de a-si plasa economiile in actiuni, ceea ce ar provoca o crestere a pretului actiunilor cu in jur de 10%, potrivit estimarilor expertilor de la Casa Alba.
Logica republicanilor este aceasta: Relansarea pietei de actiuni duce la cresterea increderii in mediul de afaceri care stimuleaza cheltuielile. Crestertea cheluielilor de consum ar trebui in final sa ajute la redresarea pietei muncii care se afla in recesiune din martie 2001. Nivelul somajului este in prezent de 6%.
Chiar daca eliminarea acestor taxe va avea cu siguranta un efect benefic asupra pietei de capital pentru ca va creste rentabilitatea investitiilor, multi investitori de pe Wall Street sunt de parere ca nu este o solutie pentru declinul bursier care afecteaza economia globala de o buna perioada de timp.
Problema este data de faptul ca in prezent castigurile din dividente sunt foarte reduse, ele reprezentand in medie 1,7% pentru companiile din componente indicelui S&P. Astfel ca eliminarea taxelor pe dividende nu le va aduce mari beneficii investitorilor.
"Impactul economic al acestei masuri va fi foarte mic, aproape imperceptibil",a  afirmay Lacy Hunt, economista la Hoisington Investment Management.
Majoritatea analistilor sunt de parere ca masura va determina companiile sa creasca volumul dividendelor distribuite actionarilor.
"Gradul de indatorare al companiilor este mult prea mare in prezent, iar bilanturile lor contabile sunt fragile. Companiile ar trebui sa-si foloseasca resursele financiare pentru rambursarea datoriilor si nu pentru acordarea de dividende catre actionari", comenteaza Carlos Asilis de la J.P. Morgan.
Pe de alta parte, suporterii planului argumenteaza ca eliminarea taxelor pe dividende va incuraja companiile sa se finanteze prin intermediul emisiunii de actiuni si nu prin contractarea de credite - ceea ce este bine spun ei, pentru ca emisiunea de actiuni este o metoda mai putin riscanta.
Alte masuri incluse in pachetul republicanilor vizeaza accelerarea ritmului de diminuare a ratelor de impozitare pe venituri si sprijinirea somerilor. Potrivit legilor in vigoare aceste rate urmau sa fie reduse in 2004 si in 2006, dar Bush intentioneaza sa le faca chiar in anul curent. Somerii vor primi ajutoare nerambursabile in perioada in care isi cauta un loc de munca. Programul pentru someri va fi administrat de state si va primi fonduri de 3,6 mld.$.

Planul democratilor: mai modest, dar mai rapid
Democratii au criticat aspru pachetul de masuri propus de presedintele Bush. Ei l-au calificat drept o "iluzie"  care-i va favoriza pe cei bogati si l-au numit pe Bush "iresponsabil".
Intr-adevar potrivit datelor oficiale, cea mai mare parte a veniturilor din dividende este obtinuta de americanii cu venituri mari. In jur de 63% din veniturile din dividende sunt realizate de Familiile cu un venit anual de peste 100.000$ care reprezinta in jur de 9% din contribuabilii americani.
Ei au propus un alt plan mai putin radical, care, sustin ei, va avea aduce beneficii mai mari si mai rapide.
Democratii au argumentat ca masurile propuse de presedintele Bush vor avea efecte mai ales pentru persanele cu venituri mari si ca nu iau in considerare costurile mari ale unui eventual razboi cu Irakul.
Propunerile lor vizeaza anularea unor datorii fiscale pentru companiile de dimensiuni mai mici si ajutoare financiare pentru statele aflate in dificultate financiara.
O alta masura importanta sustinuta de democrati este gestionarea cresterii costurilor cu asigurarile impotriva terorismului si cu securitatea sociala.
Planul democratilor presupune injectarea in economie a 136 de miliarde de dolari, anul acesta prin scutiri fiscale si ajutoare pentru someri.
"Avem si un motto pentru pachetul nostru. Stimulente pe termen scurt, echilibru pe termen lung", a spus liderul democrat John Spratt.
tinand cont de faptul ca republicanii controleaza atat Casa Alba cat si Senatul, este foarte putin probabil ca propunerile democratilor sa ajunga sa fie aprobate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO