Business Internaţional

Profituri pe toata linia pentru bancile spaniole

30.07.2003, 00:00 7



Sezonul publicarii rezultatelor semestriale de catre bancile europene a fost inaugurat recent de bancile spaniole, care au afisat profituri peste asteptari. Beneficiile anuntate in Spania au dat sperante si investitorilor francezi, care asteapta publicarea rezultatelor financiare ale bancilor la finele saptamanii.



De o parte si de alta a Pirineilor, esenta performantei bancilor rezida, de fapt, in retelele de retail.



Aceasta activitate este chiar inima strategiei celor de la Banco Popular, a carei profit net a crescut cu 9,2%, in primul semestru al acestui an.



Banca numarul trei din Spania explica rezultatele prin "cresterea activitatilor grupului si controlul costurilor." Pentru primul semestru depozitele Banco Popular au crescut cu 23%, iar volumul de credite s-a marit cu 31%. Directorul general Angel Ron mizeaza pe o crestere cu 10 procente a profitului anual.



an cazul liderului spaniol BBVA, rezultatul constant care se cifreaza la 1,16 miliarde de euro, identic cu cel din primul semestru din 2002, provine, in parte, de la sucursalele din Spania si Porugalia. Banca a profitat sI de ameliorarea situatiei economice din America de Sud. Efectele conversiei valutare i-au permis sa inregistreze numai in cel de-al doilea trimestru o crestere cu 12,9% a rezultatului net.



In cazul bancilor frantuzesti, analistii anticipeaza un trend pozitiv al activitatilor de retail. Performanta acestora ar trebui sustinuta de controlul costurilor. Analistii prevad, in schimb, o usoara scadere a primei de risc. Dar, aceasta ar trebui sa fie compensata de comportamentul mult mai bun al pietelor bursiere si de perfromatele obligatiunilor.



Pentru BNP Paribasi si in special pentru Societe Generale "continuarea trendului pozitiv oferit de tranzactiile valutare, conjugat cu reluarea tranzactionarii actiunilor ar trebui sa aduca profit atat pentru banca de investitii cat si pentru gestiunea activelor," au considerat analistii de la CFSB, citati de Le Figaro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO