Business Internaţional

Puncte tari si puncte slabe la Marks and Spencer

Puncte tari si puncte slabe la Marks and Spencer
17.07.2003, 00:00 546



Reprezentantii Marks and Spencer, cunoscutul retailer britanic de imbracaminte si produse alimentare, au afirmat ieri ca sunt "multumiti" de performantele din primul trimestru al anului, vanzarile fiind cu 3,8% mai mari decat in perioada similara a anului trecut.



Veniturile tuturor punctelor de vanzare, inclusiv ale noilor magazine, au crescut cu 5,4%. "Am avut un prim trimestru satisfacator; in aceasta perioada, vanzarile de imbracaminte au crescut, mai ales in luna iunie, iar vanzarile de produse alimentare au avut un ritm sustinut pe toata perioada", a declarat Roger Holmes, director executiv al companiei.



Oficialii lantului de magazine de lux au afirmat ca rezultatele pozitive obtinute s-au datorat in mare parte produselor alimentare, pentru care vanzarile continua sa depaseasca performantele pietei, fiind in crestere cu 5,1 procente fata de perioada similara a anului trecut. Daca se include si veniturile obtinute din magazinele nou infiintate, aceasta cifra ajunge la 8,1%. In aceeasi perioada, indicele preturilor la produsele alimentare a fost de 1,5%.



O contributie semnificativa la performantele ridicate a avut-o si dechiderea de magazine Simply Foods intr-un ritm de un magazin pe saptamana. La sfarsitul anului, lantul de magazine va ajunge la 70 de astfel de unitati.



Sarbatorile de Paste, precum si campaniile publicitare asociate au contribuit la cresterea cu 1,5% a vanzarilor de alimente si cu 1,2% a cifrei de afaceri totale.



Si articolele de imbracaminte s-au vandut bine pe tot parcursul trimestrului, in crestere cu 3,9% fata de acum 12 luni. De asemenea, se estimeaza o scadere a stocurilor de astfel de produse pe perioada verii cu 10 procente fata de anul trecut.



Cu toate acestea, cifra de afaceri aferenta produselor pentru casa, care vor avea in curand un magazin specializat, a scazut cu 1,4% pe primul trimestru, din cauza vanzarilor slabe de mobilier. Holmes a recunoscut ca "de vina" pentru aceste rezultate dezamagitoare a fost reducerea activitatii promotionale.



"Performantele produselor pentru casa reflecta planurile noastre de a reduce publicitatea pentru acest sector, mai ales pentru mobilier, cu scopul de a pune bazele cresterii pe termen lung a afacerii", a spus Holmes.



Un sector mai slab a fost si cel al produselor destinate copiilor, in ciuda lansarii unei noi game de haine sport, creata de companie cu ajutorul lui David Beckham. Vanzarile au scazut, cota de piata a companiei fiind si ea in declin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO