Business Internaţional

Radiourile franceze au pierdut 100.000 de ascultatori intr-un singur an

25.11.2005, 21:14 16

Conform ultimului studiu in privinta audientei radiofonice, realizat de Mediametrie, NRJ si RTL si-au confirmat pozitia de lideri pe piata franceza.

Insa si RCM Info continua sa progreseze, scrie cotidianul francez Le Figaro.

La nivel global, se anunta unele inconveniente in peisajul radiourilor din Franta.

Nivelul audientei masurat de Mediametrie, pentru perioada septembrie-octombrie 2005, nu este deloc favorabil grupurilor radiofonice ale Hexagonului. Institutul de statistica a semnalat o scadere a audientei cumulate totale, care a trecut de la 84,5% la 83,5% intr-un singur an. Radioul a pierdut astfel 100.000 de auditori in aceasta perioada.

"Universul concurential al sectorului de media s-a dezvoltat in ultimii ani cu ajutorul Internetului, muzicii online si multiplicarea surselor de informatie", au afirmat reprezentantii Mediametrie.

In ciuda unei scaderi a audientei sale cu 0,8%, postul de radio NRJ isi pastreaza pozitia de lider, cu o audienta cumulata de 12,3%.

Cu un procent de 8,3% al audientei cumulate, Nostalgie ocupa locul doi in randul retelelor NRJ, iar Cherie FM se pastreaza pe a treia pozitie, cu un procent de 5,9% al audientei, in timp ce Rire&Chensons a inregistrat o scadere a cotei de audienta pe perioada ultimului an.

RTL, in schimb, a inregistrat o scadere a audientei cumulate de la 12,4%, in 2004, la 11,8%, anul acesta. "Partea noastra de audienta este stabila, in timp ce cea a concurentilor nostri este in scadere. Cat despre audienta cumulata a RTL, cu toate ca ea este destul de buna, se situeaza in urma celei a grupului NRJ", a explicat Axel Duroux, presedintele RTL. El mizeaza pe buna performanta a programelor noi, care au contribuit la cresterea cu 10% a numarului auditorilor cu varste intre 25 si 49 de ani. In ceea ce priveste restul posturilor de radio detinute de grupul RTL, RTL 2 a inregistrat o crestere a audientei de la 4,3% la 4,8%.

A treia pozitie in clasamentul radiourilor franceze este ocupata de France Info, cu o audienta cumulata de 10%. Aceasta performanta a grupului pare sa fie rezultatul unei politici editoriale bazate pe analiza operatiunilor in perspectiva, conform declaratiilor lui Jean-Paul Cluzel, presedintele Radio France. El este, de asemenea, multumit de faptul ca totalul audientelor din serviciul radiofonic public, de 26,7%, a depasit audienta totala a grupului NRJ.

Celelalte posturi de radio ale Radio France nu au stralucit asa cum a facut-o France Info. France Inter a inregistrat o scadere a audientei, pana la 9,5, audienta postului France Bleu a fost de numai 7,1%, iar cuplul France Culture si France Musique au afisat cote de audienta foarte mici, de 1,3%, respectiv 1,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO