Business Internaţional

Rata inflaţiei din Marea Britanie a atins minimul istoric în ianuarie

Rata inflaţiei din Marea Britanie a atins minimul...

Autor: Luiza Chiroiu

18.02.2015, 00:00 250

Preţurile de consum au urcat cu doar 0,3% în Marea Britanie în ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai scăzut nivel din 1989, de când Biroul de Statistică britanic măsoară acest indicator, până în prezent, pe fondul declinului preţurilor la alimente şi petrol. Rata inflaţiei a încetinit în ianuarie peste aşteptările analiştilor, care anticipau o creştere a preţurilor cu 0,4%, după ce, în luna decembrie, inflaţia s-a situat la 0,5%, relatează Financial Times şi Bloomberg. Potrivit unui model folosit de Biroul de Statistică pentru a estima nivelul inflaţiei pentru perioada dinaintea anului 1989, când instituţia a început să calculeze evoluţia preţurilor de consum, un nivel mai scăzut al inflaţiei decât cel din ianuarie a fost înregistrat în luna martie 1960. Atunci, preţurile de consum au coborât cu 0,6%. Prin comparaţie cu luna decembrie a anului trecut, preţurile de consum au coborât cu 0,9% în luna ianuarie. Încetinirea inflaţiei a fost cauzată de declinul cu 16,2% al preţului combustibilului şi de scăderea cu 2,5% a preţurilor la produsele alimentare şi băuturi nonalcoolice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO