Business Internaţional

Războiul ascuns din spatele Covid: Datoria întregii lumi la bănci şi la cele mai mari fonduri a ajuns la 277 trilioane de dolari, iar China a devenit cel mai mare creditor al lumii

Autor: Bogdan Cojocaru

16.01.2021, 22:17 1333

Nu cu mult timp în urmă austeritatea şi reducerea cheltuielilor publice erau singura cură de însănătoşire fiscală prescrisă de doctorii în economie. „Am repara acoperişul în timp ce soarele străluceşte sus pe cer” şi vom promova creşterea economică prin tăierea datoriilor, se spunea, cu liderii lumii insistând că dacă datoriile ar fi prea mari, consecinţele ar fi severe, scrie revista americană Newsweek într-o analiză despre cum s-a schimbat mentalitatea lumii faţă de datorii de la criza trecută la cea actuală.

„Cele mai recente cercetări sugerează că odată ce datoria trece de 90% din PIB, riscurile unui impact negativ mare asupra creşterii pe termen lung devin extrem de semnificative”, a declarat în 2010 cancelarul britanic George Osborne, precizând că Marea Britanie era „prognozată să rupă pragul de 90% din PIB în doar doi ani”.

Lumea trece acum prin „impactul unui tsunami de datorii”, potrivit Institutului Internaţional de Finanţe (IIF). La nivel global, se aşteaptă ca datoria să atingă 277.000 de miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2020, ajungând la 365% din PIB-ul global. Aceasta este de puţin peste patru ori valoarea care îi îngrijora pe teoreticienii finanţelor acum un deceniu. Anul acesta au existat deja suficiente evenimente „fără precedent”, iar datoria nu a fost niciodată mai mare ca număr total şi nici ca procent de la instaurarea păcii după cel de-al Doilea Război Mondial.

Acum există puţine economii occidentale cu datorii sub acest „temut” prag de 90%. Raportul datorie/PIB al SUA se situează la puţin sub 97%, Marea Britanie este la aproximativ 102%, Italia la 158% şi Grecia la 213%.

În vest există o serie de excepţii - Germania, Austria şi Olanda fiind cele mai importante.

Cancelarul britanic Rishi Sunak efectuează o analiză a cheltuielilor în care va sublinia în continuare nevoia de a creşte cheltuielile guvernamentale, încercând în acelaşi timp să reducă orice consum de resurse considerat ca nefiind vital pentru prosperitatea Marii Britanii. Datoria britanică tocmai a trecut peste 2.000 de miliarde de lire sterline pentru prima dată şi este probabil să crească în timp ce restricţiile anti-COVID sunt menţinute. Cu toate că datoriile au crescut de la aproximativ 1.200 miliarde de lire sterline, Sunak nu se va întoarce la retorica „austerităţii” din era Osborne de acum un deceniu. Şi nici Marea Britanie nu se va reîntoarce în UE. Brexitul pune presiuni suplimentare pe finanţele statului. Ca economia britanică acum 10 ani erau multe din Europa şi din alte părţi ale lumii.

În timp ce austeritatea nu era nimic nou, cifra de 90% a venit de la profesorul Carmen M. Reinhart, acum economist-şef şi vicepreşedinte la Banca Mondială, şi de la profesorul Kenneth Rogoff, economist de la Universitatea Harvard şi mare maestru la şah. Într-o lucrare celebră publicată  de Harvard în 2010, teoreticienii susţineau că „ratele mediane de creştere pentru ţările cu datorii publice de peste 90% din PIB sunt cu aproximativ un procent mai mici decât dacă datoriile ar fi mai mici; ratele medii de creştere sunt cu câteva procente mai mici”. În esenţă, dacă datoria unei ţări este prea mare, îngreunează creşterea economică, au concluzionat aceştia.

„Numerele din spatele acestei cercetări de la Harvard s-au dovedit a nu fi corecte“, a spus pentru Newsweek Ian Stewart, economist-şef la Deloitte UK. „Nu prea ştiu care este raportul corect”. În cazul Japoniei, raportul depăşeşte 200%. Nu pledez pentru datorii atât de mari, dar această ţară a reuşit să trăiască cu atâta datorie.

„Datoria este o problemă gestionabilă. Asta nu înseamnă că nu putem spune că nu există riscuri semnificative asociate cu acumularea de datorii - cele mai evidente fiind guvernele care încearcă să reducă povara reală a datoriilor prin inflaţie, defaulturi, o criză a datoriei care necesită o austeritate semnificativă - însă costurile de finanţare sunt atât de mici că aproape nu există.“

Lucrarea de cercetare de la Harvard a fost analizată în cele mai mici amănunte de un student absolvent în 2013, într-o vreme în care comisarul Uniunii Europene pentru economie de atunci Olli Rehn şi republicanul Paul Ryan citau amândoi limita datoriei de 90% din PIB pentru a-şi justifica strategiile de austeritate. Au existat o serie de omisiuni şi neconcordanţe în cifre pe care Reinhart şi Rogoff le-au abordat într-un articol publicat în New York Times, spunând că „nu există nicio regulă care să se aplice oricând şi oriunde ... Nicăieri nu am afirmat că 90% este un prag magic care transformă sorţii, aşa cum au sugerat politicienii conservatori.“

Cercetarea a fost discreditată, dar viziunea din spatele ei nu era una nouă. În anii 1970, premierul britanic James Callaghan a ţinut un discurs în care a spus că „a-ţi deschide prin cheltuieli ieşirea dintr-o recesiune şi a majora rata de ocupare a locurilor de muncă prin reducerea impozitelor şi creşterea cheltuielilor guvernamentale” ar duce la inflaţie ridicată.

Să fim într-o epocă în care această viziune este discreditată până într-acolo încât o versiune modernă a keynesianismului, teoria cheltuielilor crescute pentru a promova creşterea, este acum ceva practicat de majoritatea economiilor dezvoltate, în timp ce acestea suportă datorii de peste 100% din PIB?

CITITI AICI MATERILAUL INTEGRAL

AFACERI DE LA ZERO