Business Internaţional

Reorganizarea Alcan-Pechiney incepe cu demisii

18.12.2003, 00:00 13



Viitorul lider al pietei mondiale a aluminiului, Alcan-Pechiney, a intrat intr-o noua etapa a procesului de constituire. Pe 16 decembrie, dupa 5 luni de la lansarea de catre grupul canadian Alcan a ofertei publice de cumparare a actiunilor companiei franceze, membrii consiliului de administratie al Pechiney, precum si presedintele Jean-Pierre Rodier, si-au anuntat demisia.



Decizia nu a surprins insa pe nimeni, deschizand calea noii echipe de conducere numita de Alcan, care detine in prezent 95% din actiunile Pechiney.



Grupul canadian a prelungit pana pe 23 decembrie oferta de preluare a restului de actiuni Pechiney, tranzactie care va avea ca rezultat delistarea companiei franceze de la bursa de la Paris. Alcan a fost listat, incepand cu 15 decembrie, la aceasta bursa, pentru a inlocui Pechiney.



Acesta este noul val de concentrari de pe piata aluminiului, dupa infiintarea companiei Corus (in urma preluarii de catre British Steel a rivalului sau olandez Hoogovens), achizitionarea de catre Norsk Hydro a companiei germane VAW sau preluarea Algroup de catre canadienii de la Alcan. Noul prim jucator din aceasta industrie, dupa criteriul veniturilor anuale, ii va determina pe rivalii sai sa reactioneze, si ii va ambitiona pe americanii de la Alcoa, care au fost detronati.



Noul grup va avea o cifra de afaceri de peste 23 miliarde de dolari, 88.000 de angajati si unitati de productie in 63 de tari.



Pentru moment, grupul francezo-canadian se reorganizeaza. Travis Engen, actualul presedinte si director executiv al Alcan, a fost numit acum doua zile in fruntea grupului Pechiney. Consiliul de administratie este format din 4 vicepresedinti si 8 presedinti de divizii. Sase dintre acestia fac parte in prezent din conducerea Pechiney. Sediul Alcan-Pechiney va fi in Montreal, iar in Franta vor fi mentinute doua centre operationale.



Aceasta este insa partea ce mai usoara. Mai greu este ca fuziunea sa aiba succes. Alcan a castigat experienta in urma fuziunii din 2000 cu Algroup. "De aceasta data nu mai este vorba de o fuziune, ci de o achizitie, adica o oferta nesolicitata", spune Daniel Gagnier, vicepresedinte al Alcan. "Din momentul in care am aflat ca am devenit efectiv proprietarii Pechiney, am inceput sa ne planificam mai exact ce avem de facut in continuare", a adaugat el.



Noul grup va trebui sa respecte cerintele autoritatilor concurentei din Europa si America, care au conditionat preluarea prin renuntarea la alte active. Autoritatile de la Bruxelles au acordat grupului Alcan un ragaz de un an pentru a gasi cumparatori pentru unitatile de productie Norf din Germania, la care Norsk Hydro detine o participatie, si divizia de reciclare a aluminiului Neuf-Brisach din Franta. Autoritatile americane care reglementeaza concurenta au cerut deja noului grup sa renunte in cel mult 4 luni la fabrica de aeronave din aluminiu din Ravenswood, Virginia.



Cu patru ani in urma, institutiile antitrust au impiedicat fuziunea dintre Alcan, Pechiney si compania elvetiana Algroup. anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO