Business Internaţional

Revista Life a cazut victima a planului de restructurare a grupului Time

28.03.2007, 17:32 14

Life, una dintre cele mai cunoscute reviste americane, nu va mai aparea in varianta tiparita, dar ar putea fi publicata online.
Grupul Time a anuntat ca va sista publicarea revistei Life, pe care a relansat-o in 2004 sub forma unui supliment de ziar, scrie Financial Times.
Aceasta este a patra oara de la fondarea Life in 1936 cand proprietarul sau decide sa-i opreasca publicarea. De data aceasta, insa, revista pare a nu mai avea sanse de a fi republicata, mai ales avand in vedere faptul ca aceasta isi transfera arhiva de fotografii pe Internet, de unde consumatorii vor putea sa le descarce gratuit, conform The New York Times.
Henry Luce a achizitionat revista in 1936, transformand-o mai apoi intr-unul din principalele titluri ale Time. Aceasta a publicat lucrarile unora dintre cei mai renumiti fotografi din lume, cat si scrieri ale lui Ernest Hamingway. In forma sa actuala, revista a fost redusa la 20 de pagini ce cuprind in cea mai mare parte interviuri cu celebritati. Ultima editie va aparea pe 20 aprilie. In urma inchiderii Life, Time va elimina 42 de locuri de munca, acestea adaugandu-se celor peste 550 de locuri de munca desfiintate in decursul ultimului an.
Time, parte a Time Warner, trece printr-o perioada mai agitata in care opereaza disponibilizari si incearca sa-si restructureze principala revista, Time, in contextul in care compania se orienteaza catre Internet. Astfel, compania incearca sa-si consolideze prezenta pe Internet dupa ani intregi de crestere puternica bazata pe lansarea si achizitia de reviste si ziare.
Ca parte a acestei miscari de reorientare, Time a transformat editia print a Teen People intr-o editie exclusiv online anul trecut. De asemenea, Time a vandut 18 titluri, printre care si Field & Streem si Parenting, considerand ca acestea nu vor inregistra rezultate satisfacatoare pe Internet.
Un purtator de cuvant al companiei Time a declarat ca aceasta intentioneaza o noua relansare a Life pe Internet, dar ca nu se asteapta ca Time sa anunte planuri exacte in acest sens pana catre sfarsitul acestui an.
Time a declarat ca a luat decizia de a inchide revista pe fondul scaderii publicitatii in ziare. Mai multe lanturi americane de ziare au raportat vanzari nesatisfacatoare pe luna februarie, mai multe categorii de publicitate parand sa-si accelereze migrarea catre Internet.
"Desi reactia consumatorilor fata de Times a fost una de entuziasm, avand in vedere declinul cu care se confrunta segmentul ziarelor, aceasta reactie nu a fost destul de puternica pentru a garanta noi investitii in Life ca supliment de ziar", au declarat oficialii companiei.
Life, insa, nu a reusit sa urce in ultimul timp de pe pozitia a treia, aflandu-se in urma rivalelor sale Parade, detinuta de Advance Publications, si USA Weekend, detinuta de Gannett.
Parade, cu un tiraj de 32 milioane de exemplare, este inclusa in 400 de ziare, in timp ce USA Weekend, cu un tiraj de 13 milioane de copii, este inclusa ca supliment intr-un numar de 103 ziare.
Toate cele trei reviste au anuntat pierderi pe primele trei luni ale acestui an, conform Mediaweek. Parade a raportat o scadere de 1%, USA Weekend a scazut cu 12%, in timp ce scaderea Life a fost de aproximativ 10 %.
Randy Siegel, presedinte si publisher al Parade, a declarat ca Time a gresit punand problemele Life pe seama rezultatelor mai slabe inregistrate de ziare. Desi ziarele intampina probleme, a declarat Siegel, iar veniturile din publicitate generate de acestea au inregistrat un declin dramatic luna trecuta, "incapacitatea Life de a inregistra succes este o problema separata". Siegel a laudat atitudinea editoriala a Life, remarcand insa faptul ca revista a respins chiar advertiserii din categoria celor care in mod traditional sprijina suplimentele.
"Acestia au declarat in mod public ca nu au nevoie de sprijinul acestui tip de advertiseri care reprezinta una dintre cele mai importante categorii de business pentru noi toti", a declarat Siegel. "Cei de la Life au considerat ca se pot baza pe un gen mai rafinat de advertiseri".
Marcia L. Bullard, presedinte si CEO al USA Weekend, spune ca Life se confrunta cu cheltuieli mai mari pentru ca folosea hartie de calitate superioara, dar si din cauza strategiei sale de a patrunde pe mai multe piete importante in acelasi timp.
Life a inceput ca saptamanal si a fost prima data inchisa in 1972; a fost "readusa la viata" in 1978 si inchisa iar in 2000.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO