Business Internaţional

Rupert Murdoch nu îşi mai găseşte odihna. Alţi cinci angajaţi ai The Sun au fost arestaţi. Mogulul dă asigurări că publicaţia nu va fi închisă

Rupert Murdoch nu îşi mai găseşte odihna. Alţi cinci angajaţi ai The Sun au fost arestaţi. Mogulul dă asigurări că publicaţia nu va fi închisă

Autor: Ioana Bojan

12.02.2012, 14:51 235

Cinci ai angajaţi ai tabloidului The Sun, un poliţist, un militar şi o angajată a Ministerului Apărării au fost arestaţi sâmbătă în Marea Britanie, în cadrul unei anchete privind mită dată poliţiei şi unor membri ai administraţiei, pe fondul scandalului interceptărilor, relatează AFP.

Cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 45 şi 68 de ani, suspectaţi în special de corupţie, au fost arestaţi la domiciliile lor din Londra şi în comitate vecine, a anunţat Scotland Yard, într-un comunicat, fără a preciza identitatea lor.

Un ofiţer de poliţie de 39 de ani, o angajată a Ministerului Apărării de aceeaşi vârstă şi un militar de 36 de ani au fost de asemenea arestaţi.

News Corporation, trustul lui Rupert Murdoch din care face parte şi The Sun, a precizat că cinci dintre cele opt persoane sunt "angajaţi ai ziarului".

Conform postului Sky News, este vorba despre cinci membri de rang înalt ai redacţiei ziarului, între care un redactor şef adjunct şi responsabilul de reportaje.

Ministerul Apărării a refuzat să facă vreun comentariu "privind investigaţii în curs".

Mogulul Rupert Murdoch se îndreaptă în acest moment spre Londra, scrie Financial Times, încercând astfel să îşi asigure echipa sa că stă alături de editorul Sun, Dominic Mohan, şi că nu are în plan închiderea publicaţiei.

Călătoria a fost plănuită de ceva vreme, spune o sursă apropiată lui Rupert Murdoch.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO