Business Internaţional

Schimbarea pe care o vor face aeroporturile în viitor cu privire la controlul securităţii

Schimbarea pe care o vor face aeroporturile în viitor cu...

Autor: Mădălina M.

02.11.2013, 14:25 894

Compania Qylur va lansa anul viitor un sistem de control automat, după ce, în ultimele luni a efectuat o serie de teste în aeroporturi, sau pe stadioane, notează Bloomberg BusinessWeek.

Maşinile vor detecta cu uşurinţă obiectele ce par periculoase, precum şi materialele chimice sau nucleare. Senzorii dispozitivului vor scana fiecare obiect în parte şi îl vor compara cu celelalte scanate anterior. Sistemul acumulează astfel foarte multe informaţii despre forme şi mărimi, crescând în timp puterea de decizie a maşinii, spune Lisa Dolev, fondatoarea companiei şi directoarea executivă.

Dolev şi reprezentanţii companiei refuză să dea detalii tehnice despre acest sistem, dar spun că va fi foarte eficient în detectarea obiectelor care la verificarea tradiţională pot fi scăpate cu vederea şi va ajuta la evitarea situaţiilor penibile în care agenţii de securitate confundă, spre exemplu, un aparat de ras electric cu o bombă.

Sistemul va duce la scăderea costurilor punctelor de verificare. Un singur dispozitiv cu cinci celule poate înlocui cinci linii de securitate la centrele de verificare TSA (Transportation Security Administration- Administraţia Securităţii Transporturilor) şi va avea nevoie de numai cinci angajaţi, în loc de 15. Maşina va taxa clienţii cu o sumă cuprinsă între 0.20 şi 1 dolar per bagaj, dacă este operată de Qylur. În plus, se poate vinde spaţiu de reclame pentru fiecare dintre cele 10 ecrane ale dispozitivului.

Compania crede că maşinile sale vor permite crearea de puncte de verificare în locuri care momentan nu îşi permit acest lucru, precum stadionele sau parcurile de distracţie. Evident, primele vizate sunt aeroporturile naţionale, dar în momentul de faţă tehnologia TSA nu necesită o schimbare majoră, potrivit Qylur.

Primul lot de scannere însumează cinci dispozitive, dar Qylur refuză să spună cine sunt clienţii.

Trecerea prin sistemul de securitate va deveni mai plăcută. Nimănui nu-i place să i se umble în bagaj, iar verificarea de către o maşină este mai privată, spune purtătorul de cuvânt al companiei. Pe de altă parte, având în vedere sensibilitatea sistemului de colectare a datelor, unii oameni ar putea prefera ca bagajul lor să fie verificat de un agent neinteresat, mai degrabă decât un super-computer care reţine tot.

Provocarea companiei constă în a-i convinge pe clienţi să depăşească presupoziţia că oamenii au un talent unic de a mirosi ameninţările, spune Dolev.

Totuşi, eliminarea intermediarilor aduce deseori şi probleme, acesta fiind motivul pentru care sunt păstraţi şi oameni în proiectele ce implică lucrul cu maşini. Chiar dacă punctele de verificare automate sunt, în medie, mai bune, având în vedere miza, un singur incident ar putea distruge întregul concept.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO